Înainte de comunism, chiar și în România, prostituția era legală. Primele menționări legate de acest subiect apar la 1864, în timpul lui Al. I. Cuza: Proiect de lege asupra Damelor Prostituate (Ploiești).
Casele de prostituțiune erau conduse exclusiv de femei și nu erau tolerate în vecinătatea bisericilor, a școlilor, a instituțiilor de educație și a instituțiilor publice. Mai mult decât atât, era interzisă atragerea clienților și nu era permisă provocarea trecătorilor – geamurile caselor trebuiau să rămână închise și acoperite în permanență.
De prostituate aveau grijă matroana, prefectul și medicul orașului. Cei din urmă păstrau registre comune, în dublu exemplar, iar prefectul avea datoria de a alcătui registre matricole pentru fiecare femeie luată în evidență.
O data aflate în registre, ele puteau fi șterse doar în cazul în care
- decedau
- se căsătoreau
- dovedeau că sunt întreținute de un bărbat
- plecau din oraș pentru o perioadă mai mare de 2 luni
- erau condamnate
Prostituatele, sau femeile publice, în funcție de locul în care primeau clienții și unde li se făcea controlul medical, aparțineau de una din cele patru clase:
- Clasa I – Femei publice care locuiesc singure și sunt vizitate de medic acasă
- Clasa II – Femei publice care frecventează o casă publică și sunt vizitate de medic la domiciliu
- Clasa III – Femei publice care locuiesc singure și vizitează medicul la dispensar
- Clasa IV – Femei publice care frecventează o casă publică și vizitează medicul la dispensar
O prostituată putea schimba clasa, însă nu mai des de 3 luni.
Condicuța matroanei era un fel de registru al casei, care conținea datele tuturor femeilor ce frecventau casa. plus un scurt regulament:
- Dispozițiuni generale
- Despre femeile prostituate
- Despre casele de prostituțiune
- Măsuri sanitare
- Registre și condicute de sănătate
- Măsuri de ordine publică
- Penalități
Fiecare femeie publică avea și ea propria condicuță, un fel de carnet de sănătate, pe care era obligată să o poarte la ea în permanență, asemeni unui buletin.
După fiecare vizită medicală, în condicuță se înscriau ziua și rezultatul vizitei:
- Sănătoasă
- Soroc
- Suspectă
- Bolnavă de boală contagioasă
Condica trebuia prezentată la cererea matroanei, a medicului său a polițistului. Chiar și clienții puteau cere prezentarea ei pentru a verifica dacă femeia rezervată are analizele la zi.
Accentul era pus pe controlul medical, pe igienă.
În regulament scria clar că în fiecare cameră trebuie să existe un lighean, 2 vase cu apă, săpun, 2 ștergare curate, pentru întrebuințarea celor care frecventau aceste locuri.
Vizitele medicale presupuneau niște taxe, care intrau într-un fond special al municipalității. Din acest fond erau plătiți medicul, ajutorul său și comisarul poliției sanitare, care avea datoria de a lua în evidență toate femeile publice neluate în evidență.
Prostituatele înregistrate erau supuse controlului și își exercitau meseria sub garanție administrativă, iar cele clandestine profesau pe riscul și pericolul lor și al clienților.
În cazul depistării prostituatelor clandestine, polițistul responsabil era obligat să o ducă la medic pentru control și apoi să o înregistreze, fără negocieri sau înțelegeri. De aceea, polițiștii responsabili de femeile publice trebuiau să fie buni cunoscători ai societății și ai moravurilor sociale.
Așadar, prostituția nu prezenta nicidecum o problemă morală.
Nu se pedepsea fapta, ci răspândirea bolilor.
Conform regulamentului plata se împărțea astfel: 2 treimi către matroană, cuprinzând plata de locuința, mâncarea, serviciul și spălatul rufelor, iar o treime către prostituată. Putea exista și o învoială mai avantajoasă pentru cea din urmă, însă mai puțin de atât nu era permis.
Toate aceste informații, reguli și obligații erau încadrate la “reglementări”. Fiind un domeniu nou, lucrurile se schimbau rapid, întotdeauna apăreau modificări, iar în cazul unei legi, acest lucru nu ar fi fost posibil.
*cu ajutorul dlui Valentin Manache care deține o impresionantă colecție de documente istorice
Comments are closed.