Se zice că cel mai grandios, strălucitor și magic Concert de Crăciun al anului va fi susținut vineri, 19 decembrie, la ora 19.00, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Opera Națională Română din Cluj-Napoca vă invită pentru prima oară la un spectacol de o asemenea anvergură şi care este realizat în premieră națională absolută.
Care este noutatea? În primul rând…Nu-i lumină nicări este un concert de operă, balet şi …alte surprize la Sala Polivalentă din Cluj. Evenimentul extraordinar, programat pentru 19 decembrie, aduce pentru primă dată un spectacol liric pe scena nou înființatei Săli Polivalente clujene, oferind publicului ocazia de a se bucura de un spectacol impresionant, atât ca formă, dar și ca fond.
Apoi, pe o regie artistică spectaculoasă de operă, colind şi dans, serata dedicată sărbătorilor de iarnă va reuni într-un spectacol unic desăvârșit Soliștii, Orchestra, Corul şi Corpul de balet al Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, cu participarea extraordinară a artiștilor invitați Grigore Leşe şi Marcel Pavel, acompaniaţi de tinerele talente ale Corului de copii ”Junior VIP”, Corul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj şi Ansamblul Liceului de Coregrafie şi Artă Dramatică „Octavian Stroia”.
Concertul va emana inegalabila strălucire şi bucurie a Crăciunului, prin împletirea celor mai frumoase arii din repertoriul liric universal al compozitorilor Giuseppe Verdi, Georges Bizet, Giacomo Puccini, Jacques Offenbach, Johann Strauss, Franz Lehár și a celor mai îndrăgite canțonete, completate de colinde tradiţionale autentice şi clasicele cântece europene de sărbători, într-un spectacol în distinsul stil vienez.
Parte a proiectului cultural ”Opera pentru Cetate”, acest Concert extraordinar de Crăciun completează repertoriul reușitelor lirice începute cu ocazia sărbătorilor de iarnă ale anului trecut și continuate prin succesul fulminant al operei Aida, regizată în aer liber în Piața Unirii din Cluj, în vara lui 2014.
Vă mai spunem doar câteva nume din spectacol: ŞTEFANIA BARZ, LUCIA BULUCZ, LIZA KADELNIK, MARIUS VLAD BUDOIU, CRISTIAN MOGOŞAN, COSMIN IFRIM (invitat) şi PETRU BURCĂ.
Dirijor: GHEORGHE VICTOR DUMĂNESCU
Prezentator: PETRU BURCĂ
Regizor: MARIUS VLAD BUDOIU
Sunet şi Lumini: Dr. MATEI MIKO
Regia Tehnică: DAN LUPEA
Coregrafia: GIGI CĂCIULEANU, RENATE CRIŞAN, DAN ORĂDAN, ROLAND PODAR, VASILE SOLOMON, LIVIA TULBURE GUNĂ, VICTOR VLASE
Asistent coregraf: ANCA OPRIŞ POPDAN, FELICIA ŞERBĂNESCU
…dar şi că webforcluj.ro este partener media al evenimentului. Astfel, am pregătit şi invitaţiile pe care vi le vom face cadou, vouă, cititorilor care ne îndrăgesc.
Redacţia