În această săptămână am împlinit 3 ani.
Trei ani de când,dimineața, nu mai fac cafeaua la birou, colegilor mei și mie. Trei ani de când activitatea mea ca polițist s-a încheiat. Trei ani de la ultimul sincron, trei ani de la ultima emisiune în direct, trei ani de la ultima cafea cu un polițist, sau cum „zice” iubitorii de englezisme, „Coffee with a cop”. Așa s-o fi scriind corect? Nu știu, sincer, dar nici nu întreb pe știe tot, pe Google, adică. Trei ani de PENSIE.
14 ianuarie 2020, este ziua în care am intrat pentru ultima dată pe poarta Inspectoratului de Poliție Județean Cluj în calitate de polițist.
15 ianuarie 2020 … intru pe poarta de acces. Ca de obicei, îl salut pe colegul „de la poartă” și urc în birou. Încă nu e trecut de 07.20. E ora la care ajung de obicei, dar astăzi nu îmi mai pornesc „calculatoarele”, astăzi doar pregătesc cafeaua.
Ca de obicei, ritualul cafelei făcute pentru Carmen, Adnana, Florin, Angela, Andreea și Mara și evident, pentru mine. Fiecare cafea este așezată la locul ei, nu la birou, nu, asta a fost cândva, la început, apoi, i-am făcut să vină toți la capătul mesei și să ne bem cafeaua împreună. Să stăm 15 minute împreună, să ne „simtem bine”. Munca, lucrul, nu ni-l făcea nimeni, noi ni-l făceam. Acele 15 minute ne făceau să simțim împreună, să fim acolo cu toții, la bine și la greu. După cafea, fiecare intra în „trepidații”, cu problemele de serviciu specifice.
Chiar dacă pe parcursul zilei îți mai făceai o cafea, niciodată NU mai eram cu toții. Momentul cafelei de dimineață, era unic. Ritualul cafelei de dimineață, l-am dus cu mine de la Secția I Poliție, de la Sectoriști, la Proximitate, apoi la Prevenire și ulterior la Presă. La secție, am adus colegilor căni de cafea și un fierbător din ceramică, din acelea care se făceau în Sanex. O tempora.
Am continuat ritualul cafelei la Prevenire și la Presă, așa cum am spus, pentru că, întotdeauna am considerat că fiecare colectiv trebuie să aibă momentele în care oamenii care îl formează, să se simtă aproape, să simtă că sunt împreună, că sunt o echipă. Îmi amintesc că la începutul activității mele la Compartimentul de presă, le făceam cafeaua și când ajungeau la birfiecare avea cafeaua pe biroul lui. I-am studiat și am hotărât că nu este ok așa.
De ce? Fiecare se adâncea în problemele lui, fiecare cu ale lui cum ar veni. Nu asta îmi doream. Voiam să fim colegi, să vorbim, să fim împreună.
De ce? Ați observat vreodată că la birou, cu colegii, petreci mai mult timp decât acasă cu familia. Că uneori, de multe ori de fapt, cu soțul/soția, acasă, schimbi câteva cuvinte dimineața, apropos, tot la o cafea, pe fugă, stabiliți ce faceți în ziua respectivă și mai vorbiți spre seară. Uneori și în timpul zilei, la telefon, dar cam acesta este „programul” zilei. Așa că, într-o bună dimineață, toate cafelele, calde, aburinde, erau făcute, dar nu pe biroul fiecăruia, ci în capul mesei. Înainte de a apuca să zică ceva, fiecăruia, i-am spus că am hotărât că așa începe ziua. Au acceptat, Carmen, Florin și uneori Adnana, mai încercau să „evadeze”, că hârtii, că raportări, că … dar i-am tras repede „la semne”. Își doreau și ei asta pentru că nu protestau vehement și doar arareori, renunțau la ritual în favoarea „hârtiilor”.
Au fost momente unice, frumoase, care ne-au apropiat. După cafeaua asta, m-am ridicat de la masă ultimul. Doar eram în prima mea zi de pensionar. Cu pași grei am pornit către Serviciul de Resurse Umane și mi-am predat legitimația și insigna de polițist. M-am întors năuc în birou. Am scos și cheile de la birou și i le-am dat lui Carmen. Ei erau deja prinși în activitățile curente.
Eu eram deja istorie. O istorie care s-a scris în 30 de ani de uniformă, din care 25 de ani, în uniforma Poliției Române. Coffee with a cop … oare când au trecut 3 ani?
- Poveste de când armata „era armată” - 10 apr. 2024
- Șeful a decis: fără uniformă - 19 ian. 2024
- Incidente și accidente rutiere - 23 aug. 2023
Felicitări pentru tot ceea ce faci! Respect pentru ceea ce ai făcut cu pasiune!
Darul comunicării nu îl avem toți, dar modul în care scrii amintirile , ne face să ne simțim din poveste!
Sănătate, noroc, fericire și la cât mai mulți ani înainte! LA MULȚI ANI și PENSIE LUNGĂ!