South Horr
Am trecut de multe ori prin South Horr, iar impresia mea e mereu aceeași. Când intri în micul sat, brusc simți că ai ajuns într-un loc minunat. Într-un fel atemporal, mereu același. Parcă și oamenii au aceeași vârstă, fără să îmbătrânească de la un an la altul. O energie pozitivă parcă te cuprinde, învăluindu-te din eter. Mașina noastră de teren, lăsând în urmă un nor de praf, pătrunde pe ulițele umbrite de arborii Acacia ale satului, în uralele pline de veselie a zeci de copii. Oamenii ne fac cu mâna şi zâmbesc, bucuroși fiind de oaspeți. Nu ajung aici prea des mzungu. Înaintăm pe ulița principală, trecând prin albii de râu adânci prin care abia răzbate un firicel de apă în care femeile cu copiii legați în cârcă spală rufe. An de an. Aceeași priveliște, aceeași primire. Doar probabil alți copii spălați în albie. Fără cuvinte…
Așezarea are viață, culoare, e plină de păsări sălbatice colorate și fluturi care zboară în jurul tău, samburii sunt extrem de prietenoși. Dacă ar exista paradisul ar fi probabil ceva asemănător. Am citit la viața multe cărți de călătorii în această zonă și mai toți autorii descriu South Horr cam cu aceleași cuvinte. O oază. Satul se găsește într-o vale străjuită de doi munți: impresionantul Mount Ngyru și mai micuțul Ol Donyo Mara.
La est, South este străjuit de Ol Donyo Mara, un munte golaș, mai mult stâncă decât vegetație. Dincolo Ol Donyo Mara, mai la nord-est începe Deșertul Chalbi, locuit deopotrivă de tribul Samburu și Rendille. La vest de South Horr se ridică mult mai masivul Mount Ngyru (îl mai găsiți scris și ca și Nyiro, Ngiru, Ngiro, Ngyro sau Ng’iro). Cel mai înalt vârf, Mowongo Sowan atinge 2.848 metri. Am urcat acest munte de două ori. O dată în 2006 și a doua oară în 2016. Traseul pornește din South Horr și durează cam 12 ore. Nu e un traseu ușor, dar probabil nici greu, din moment ce l-am urcat chiar și eu care la acea vreme nu aveam cine știe ce condiției fizică. Nu că acum aș avea. Prima ascensiune a fost mai cu seamă dificilă având în vedere că aveam febră 39. Și urcând abrupt ore întregi în plin soare ecuatorial într-o astfel de stare nu e ceva ce doresc nimănui.
Poate vă întrebați de ce nu am rămas în South Horr să aștept restul echipei să revină. Nici eu nu pot să vă răspund, au trecut peste 14 de ani de atunci. Dar cel mai probabil fiind prima expediție și habar neavând la acea vreme că voi reveni în acest loc de mai multe ori în anii ce aveau să vină nu am vrut să ratez nimic. După vreo zece ore de ascensiune, prin zone golașe, stânci, păduri de foioase și de bambus sau iarbă înaltă de doi metri am ajuns pe un platou montan la care localnicii îi spun Korante Plain. Am campat aici într-un peisaj mirific și am căzut la orizontală pe o saltea lângă un izvor rece, susurând a proaspăt. Un pârâiaș limpede din care putea apă direct. Ca și în munții de acasă.
Va urma…
……………
Acestea sunt primele gânduri ale autorului, Andrei Daniel Mihalca, din cartea pe care a început să o scrie despre Africa. Albumul cu fotografii de excepție este gata deja, îl puteți comanda AICI.
Urmează cartea cu povești, aventuri și experiențe trăite în lumea fascinantă a Africii, carte din care ne va dezvălui puțin câte puțin și nouă, în exclusivitate, în următoarele episoade…..
Primele episoade din seria “Africa, un continent într-un album de fotografii” le puteți citi AICI: episodul I, episodul II, episodul III, episodul IV, episodul V , episodul VI, episodul VII.
- Prin Galapagos cu leii de mare - 7 sept. 2021
- Africa, un continent într-un album de fotografii – episodul XIV - 24 aug. 2021
- Africa, un continent într-un album de fotografii – episodul XIII - 18 aug. 2021
