Poveşti de binePoveşti cu mâncare4 reguli nutriționale când stăm acasă

4 reguli nutriționale când stăm acasă

În timp ce în continuu se iau măsuri pentru prevenirea răspândirii virusului, deciziile precum izolarea la domiciliu sau încetarea activității profesionale pot aduce unele schimbări în ceea ce privește dieta și obiceiurile noastre culinare. Alegerea alimentelor care reprezintă sursa noastră de energie este crucială, mai ales în această perioadă. Vestea bună este că, deși nu dispunem de toate posibilitățile cu care am fost obișnuiți, putem să avem o dietă normală (poate chiar și mai bună, comparativ cu stilul alimentar pe care îl aveam în trecut).

Pentru a ajuta populația în ceea ce privește o alimentație sănătoasă, Organizația Mondială a Sănătății a pregătit un ghid cu câteva sfaturi utile, ce să facem și ce să nu facem în această perioadă:

  • Realizarea unei liste de cumpărături – multiple cazuri în care persoanele au cumpărat alimente în exces au fost observate. Astfel, panica a creat o cerere mai mare pentru unele tipuri de alimente (și nu numai), determinând o creștere a prețurilor. Mai întâi trebuie să consumăm alimentele pe care le avem acasă, iar apoi să cumpărăm doar ce avem nevoie, fără a achiziționa lucruri în exces, riscând în acest fel să se strice în propriul frigider.
  • Prepararea acasă a mâncărurilor – poate că mai demult, zilele încărcate nu ne ofereau prea multe posibilități în ceea ce privește gătitul acasă. Acum este momentul să o facem. Timp avem suficient, iar nenumăratele rețete de pe internet așteaptă să fie încercate. În acest fel, nu ne vom plictisi și de asemenea este un mod bun pentru a decide care produse trebuie consumate în viitorul apropiat și care mai pot aștepta.
  • Sarea, zahărul și grăsimile – deoarece în majoritatea cazurilor stilul de viată nu prea mai presupune existența activităților fizice, e timpul să analizăm comunicatele de tipul „pentru o viață sănătoasă, evitați excesul de …”. Sună cunoscut? Dacă până acum a fost important, acum este extrem de important. Aceste materii prime folosite în majoritatea alimentelor, consumate într-o concentrație mai mare decât avem nevoie, pot să ne facă rău.
  • Apa – știm cu toții cât de important este să rămânem hidratați. Trebuie să alegem mereu apa în favoarea unei băuturi răcoritoare carbogazificate. Putem să o amestecăm cu puțin suc de lămâie sau portocale, iar dacă vrem ceva dulce putem să mai adăugăm miere sau zeamă dintr-un compot de fructe.

Deși lista poate continua, este important să ne documentăm și să punem în aplicare micile reguli care ne pot scăpa de consecințele negative ale sedentarismului sau ale unei diete dezechilibrate. Printre alimentele care trebuie cumpărate acum se numără fructele și legumele proaspete (în funcție de cantitatea pe care știm că o vom consuma), produse cu conținut ridicat de proteine (fasole, năut, linte, soia), pâinea și produsele din făină integrală (avem nevoie de fibre), fructele oleaginoase, ouă și conserve (dacă nu există posibilitatea achiziționării acelor produse în varianta proaspătă).

Mai Multe

More article