Poveşti de călătorieViața de după slujbă

Viața de după slujbă

Din șosea se vedeau doar brazii, dar știam că la capătul drumului cu multe curbe și foarte greu de urcat este Mănăstirea. Am ajuns pe munte după ora 20… Era un cer plin de stele, iar felinarele erau aproape stinse, semnalând slab aleea care ducea la chilie. Ziua e totul vesel, însă la această ora Maicile se pregătesc sa doarmă….Nu, nu sunt leneșe, însă slujba începe la 3 dimineața și se termină abia la 7…iar de atunci începe forfota. Sunt ca niște albine…agitate mereu și întotdeauna muncind.

Am venit în vacanță, însă ador să mă pună și pe mine la treabă…e tare fain să muncești cot la cot cu ele, pentru că au mereu multă energie. Stii, până să stau cu ele mai mult timp credeam că sunt triste și serioase. Cu greu mă putea cineva convinge că nu e așa…până să lucrez la croitorie…nu sunt foarte îndemânatică, dar într-una din zile am avut de croit și cusut săculeți pentru tămâie. Eram împreună cu Maica mea preferată…o măicuță nu prea înaltă, foarte slabă și extrem de veselă. Ea m-a învățat să cos, să pun șnur și să fac tot ce credeam că e imposibil, pentru că sunt extrem de neîndemânatică. Este de la 16 ani în mănăstire și chiar dacă încă nu a împlinit 30 de ani, este foarte deșteaptă…mereu citește sau cântă, iar când nu lucrează cutreieră dealurile din jur bătând toaca și citind tot ce îi cade în mână.

Croitoria este doar un sector unde ele muncesc zilnic. Fac veșminte preoțești, diferite alte haine, modifică și cos fără întrerupere, căci în Mănăstire nu e loc de stat.
Într-una din zile am trecut și pe la bucătărie, iar aici trebuie să recunosc că am spălat cele mai multe vase din viața mea. Am prins o zi de sărbătoare, în care curtea era plină de oameni, iar farfuriile tuturor au trecut prin mâinile mele. E cel mai greu departament, deoarece începi dimineața și nu știi cand termini. 2 zile, cam atât stau maicile aici…apoi trec la diferite alte treburi.
Cel mai mult mi-a plăcut să fac lumânări. Eram o gașcă de fete, adică eu și încă 20 de maici care mai de care mai active.

Au o viață agitată, sunt mereu într-o muncă continuă, cu lucruri clare de făcut…de la lumânări, la îngrijit vacile, la croitorie, bucătărie, brutărie, cămară și pusul conservelor pe iarnă, la consulturi medicale. Aici, în obște este o maică medic, medicul de familie al tuturor viețuitoarele mănăstirii. E pricepută și chiar dacă a ales această cale, nu neglijează meseria sa, participând la conferințele importante din România.
Holurile clădirilor sclipesc mereu, spiritul gospodar al Maicii Starețe se simte în fiecare colț și așa le-a învățat și pe surorile și maicile noi. Sunt o echipă, una veselă, mereu puse la curent cu toate , în special maica care se ocupă de bibliotecă și are acces prima la toate noutățile. Majoritatea l-au descoperit pe Dumnezeu în timpul facultății, iar de atunci l-au urmat necondiționat.

Experiența este una incredibilă…sunt oameni ca și noi…cu slăbiciuni și defecte, însă mereu cu o caldă dragoste în ochi, gata să împartă tot cu tine.

Articolul precedentFântâna de vis a iubitorilor de vin
Articolul următorBom dia, Lisboa!

Mai Multe

More article