EvenimenteVernisaj la Maison Coco

Vernisaj la Maison Coco

În luna iunie a acestui an Maison Coco din Sibiu a sărbătorit un an de activitate organizând pentru oaspeţii săi vernisajul expoziţiei Dialog formă – culoare, cu lucrările pictorului Mircea Titus Romanescu şi sculpturi ale lui Vasile Soporan.

Vernisajul a avut loc în data de 7 iunie 2016 în ambianţa de bun gust şi rafinament specifică micului magazin-galerie de artă. Printre participanţi, alături de iubitori de artă din Sibiu şi simpatizanţi ai Maison Coco, s-a numărat şi maestrul Călin Raul Anton de la Cluj.

Mircea Titus Romanesu s-a născut în Piatra Neamţ, în 1950. Deşi a absolvit Institutul Politehnic Bucureşti, a făcut studii libere de pictură cu maestra Elena Uţă Chelaru şi a obţinut diploma de Master la Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Arte –„Management şi impresariat în arte vizuale”, sub îndrumarea Prof. univ. dr. Constantin Prut.

Mircea Titus Romanescu este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România şi membru al Asociaţiei Internaţionale a Artiştilor Plastici (UNESCO).

Artistul a susţinut de-a lungul timpului expoziţii personale în Bucureşti (Clubul Casei Studenţilor Grigore Preoteasa, Universitatea Dalles, Galeriile Piaţa Rosetti 2, Sediul UNESCO, Palatul UNIVERSUL, Galeriile Municipiului Bucureşti, Centrul Cultural Ceh, Agenţia Ţiriac Asigurări – Piaţa Universităţii, Atelier Romanescu – Institutul Cultural Român), Piatra Neamţ (Galeria Alfa, Galeria Lascăr Vorel, Galeria Top Art, Galeria de Artă Modernă), Bacău (Ateneu, Galeriile Frunzetti, Centrul Cultural Internaţional George Apostu), Iaşi (Rotonda), Timişoara (Galeria PNL, Galeria Orchideea), Bârlad (Muzeul de Artă Bârlad) şi în străinătate (Olanda, Austria, Republica Cehă, Italia).

De asemenea, artistul a participat la expoziţii colective în România (Bucureşti, Piatra Neamţ, Bacău) şi în Italia (Florenţa – Bienala Internaţională de Artă Contemporană, 2009; Veneţia, Torino), Germania (Munchen – Dialog Paris-Munchen-Bucureşti, 2009), Belgia (Bruxelles – Du Corps a Corps au Terre a Terre, 2009; Anvers – Târgul de Artă Art –Event, 2006, 2008), Moldova (Chişinău – Saloanele Moldovei, 2003, 2007, 2008), Polonia (Bienala Internaţională de pastel – Nowy Sacz, 2006, 2008), Republica Cehă (Praga – Real şi imaginar, Ambasada României, 2008), Franţa (Paris – expoziţiile asociaţiei La Francophilie, 2002,2006), Tunisia (Mahares – Festivalul Internaţional de Arte Plastice FIAP, 2006).

În discursul vizual al lui Mircea Titus Romanescu se produce o continuă încercare de împăcare a elanurilor profunde, a impulsurilor cromatice, cu dorinţa de a fixa în imagine „spectacolul lumii” care îl fascinează. (…) Soluţia – previzibilă pentru un artist plastic care, înainte de a urma un masterat în domeniul artistic, avea o formaţie inginerească – a găsit-o în experimentarea formulelor cubiste, a unor procedee carteziene de ordonare a spaţiului, a maselor de culoare, a senzaţiilor. (…)

Lucrările sale sunt, fiecare dintre ele, episoade ale unei încercări de a consemna memoria privirii, de a fixa datele semnificative, evocatoare ale ineditului reportaj pe care îl face traversând diversele medii de care se simte atras. În permanenţă artistul se află „în căutarea semnelor pierdute” (…)

Pretutindeni unde lucrează – de multe ori în peisaj, în stradă, cum s-a întâmplat, de pildă, în Dubai – artistul este atent nu numai la detaliul particularizator, la elementele semnificative, care merită să rămână în arhiva intangibilă a amintirii, ci şi la aspectele stilistice, la modul cum realizează din punct de vedere strict pictural.

Cu fiecare nouă lucrare el îşi continuă „exerciţiile de gramatici geometrice”, conştient de programul ordonator al începutului.

 

(…)Nu numai că tensiunile interioare nu sunt stinse, dar chiar, pe măsură ce sunt trecute prin filtrul raţionalizator al geometriei, ele ixbucnesc cu o mai mare savoare. Energiile acestea interioare acţionează puternic asupra formei, în aşa fel încât clădirile viu colorate dintr-o secvenţă urbană par unduite de vânt, tabloul fiind sensibil la un irepresibil elan expresionist.” (Prof. Constantin Prut)

Lucrări ale artistului sunt expuse la Muzeul de istorie al oraşului Bucureşti, Muzeul de Artă Bârlad, Muzeul de Artă Piatra Neamţ, Institutul Cultural Român din Viena (Austria) şi, desigur, începând cu luna iunie a acestui an, în incinta magazinului Maison Coco din Sibiu.

 

Monica Oprişe

Ultimele postari ale lui Monica Oprise (vezi toate)

2 COMENTARII

Comments are closed.

Mai Multe

More article