Modernizarea sistemului de învățământ din a doua jumătate a secolului al XIX-lea din Transilvania a fost marcată la Cluj prin ridicarea a numeroase instituții de învățământ pentru toate gradele, în învățământul școlar, atât școlile de fete, cât și cele pentru băieți cunoscând un adevărat reviriment. Noua abordare în limbajul arhitectural al școlilor, se axa pe funcționalitate ridicată și un mod cât mai economic de administrare.
Construită între 1896-1898 după planurile arhitectului Pákey Lajos, școala trebuia să includă atât o zonă cu clase și birouri administrative, specifice educației teoretice, cât și un spațiu adecvat învățământului profesional care includea ateliere, depozite și vestiare. Planul în forma literei „T”, avea avantajul de a îngloba într-un singur sediu cele două solicitări fundamentale ale acestui tip de școală, spre stradă fiind clasele pentru predarea teoretică, iar în corpul din spate, spațiile pentru practică. Inaugurată în 26 martie 1899, clădirea a funcționat până în anul 1903 atât ca școală industrială, cât și ca sediul al Muzeului Industrial.
Abordarea învățământului profesional în Imperiul Austro-Ungar făcea ca îmbinare între artă și tehnică. Un bun meseriaș era un maestru în profesiunea sa, fiind nu doar un om al mecanismelor rigide, ci și un artist care trebuia să știe să asocieze funcționalul cu esteticul într-un melanj perfect. Multe dintre obiectele banale (clanțe, uși, sobe, dulapuri, chei, etc.) realizate în perioada respectivă, depășesc aspectul strict utilitar, fiind realizate cu finețe, migală și profund simț estetic, tocmai datorită încărcăturii artistice care însoțea predarea elementelor tehnice. Pe lângă ingineri și personal tehnic, profesorii care predau în aceste școli de meserii erau artiști cu studii la cele mai importante universități de artă din Europa Centrală.
Școala industrială adăpostea în „corpul tehnic” și expozițiile Muzeului Industriei, cuprinzând obiecte specifice, cu elemente atât ale artelor decorative, cât și ale celor meșteșugărești, cu piese colecționate din diferite perioade istorice, combinate cu obiecte contemporane, scopul acestor spații fiind tocmai dezvoltarea meșteșugurilor într-o formă elevată.
Dacă fațada, având cele trei cupole neo-baroce atrage prin eleganță și monumentalitate, interiorul confirmă aerul somptuos, holul de la intrarea principală și ampla scară de onoare conferind clădirii un aspect dinamic și spectaculos. Tavanul vestibulului de la intrare este decorat cu o pictură murală de factură neorenascentistă care desăvârșește ansamblul arhitectural. Pavimentul și treptele scărilor sunt turnate în beton amestecat cu prundiș de marmură, element care conferă forță și fermitate, fără a trasa însă un aer grav și rigid.
Școlile de meserii ale sfârșitului de secol XIX sunt remarcabile prin maniera în care programa încerca să desprindă elevul de efectul alienant al muncii brute industriale, producând meseriași apți nu doar să muncească robotic, ci să fie creativi și inventivi, mergând în profunzimile meseriei care era predată ca o artă și care trebuia practicată ca atare.
Clădirea vechii Școli Industriale de pe strada Barițiu, aparține acum Universității Tehnice.
- Prima farmacie a Clujului - 28 mai 2020
- Misterioasa casă cu zodiac și cadran solar din centrul Clujului - 14 mai 2020
- Palatul EMKE, Regionala CFR și măștile teatrale de pe fațadă - 30 apr. 2020
One comment
Am citit un studiu intocmait de Tzigara Samurcaș, in urma unei calatorii in Anglia si Belgia, insistand pe latura estetica a segmentului industrial. In ideea ca arta ajuta tehnica.
Azi spunem design industrial dar pe undeva s-a pierdut ‘frumosul’ din lucrarea meseriasului. Bine, s-a cam pierdut meseriasul cu totul… Dar e de revenit cu pledoaria pentru grija ca o lucrare sa fie nu doar tehnic corecta ci si estetic realizata. De altfel privim uimit la ceea ce au realizat cei de dinaintea noastra. In cazul de fatza si o cladire ca aceasta 🙂