Poveşti din ClujUntold - campaniile umanitare s-au strecurat prin magia festivalului

Untold – campaniile umanitare s-au strecurat prin magia festivalului

Petreceri de neuitat, decoruri de poveste, unii dintre cei mai buni Dj din lume și magia unor patru zile de legendă.

Ei bine, nu totul se rezumă la petreceri non-stop. Untold a inițiat o campanie umanitară prin intermediul căreia vrea să contribuie la construirea a două camere sterile la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii din Cluj-Napoca. Și nu doar atât, pe aleea principală a parcului, se află standul ONG-ului Lumea ca Lumea, loc în care vă puteți face tatuaje cu scop umanitar.

Aici se găsesc mereu câteva fete vesele, care par niște voluntari ca toți ceilalți, însă ele sunt câteva dintre beneficiarele acestui proiect, căci este vorba despre copiii abandonați de care se ocupă cele două asociații partenere,  Alfa Grup și Lumea ca Lumea.

Este un parteneriat prin care susținem copiii abandonați. Avem foarte multe proiecte dedicate lor, iar Asociația Lumea ca Lumea sprijină cu psihoterapie inclusiv femeile abuzate. Mai avem un proiect care se numește „Familii de Suflet” în care se află 25 de adulți care se implică în mod constant în viața copiilor, pe termen lung.

Prin aceste proiecte copiii abandonați beneficiază de o susținere continuă, de motivare și de spiritul unei familii reale.

Prin astfel de relații, copiii, se pot deschide, pot relaționa mult mai ușor și pot beneficia de mult mai mult ajutor. Datorită unui părinte de suflet, copiii îți schimbă enorm de mult comportamentul, gândirea, iar acest lucru este remarcat de către toți cei din jurul lor.

Cu o astfel de poveste, standul se bucură de mult succes la Untold, iar pe lângă oamenii care doresc să susțină cauza, mulți dintre ei doresc să se implice și aparte de zilele de festival.

Donând o anumită sumă de bani, oamenii ne ajută enorm, însă am observat o curiozitate aparte….ei vor să ne asculte poveștile, vor să ne cunoască proiectele și doresc să ne cunoască mai bine, vor să se implice mai mult și asta este extraordinar.

În doar două zile, fetele au realizat mii de tatuaje cu Untold, iar pe zi ce trece standul devine din ce în ce mai popular.

Dacă doriți un tatuaj, brățări, ghirlande și alte accesorii de petrecere standul fetelor vă așteaptă pe aleea principală chiar langă Cluj Arena.

Mai Multe

More article