Poveşti din ClujUn altfel de serbare. Părinţii au fost eroii celor mici

Un altfel de serbare. Părinţii au fost eroii celor mici

Am intrat în sala de clasă…a III-a A. Da, locul era cel indicat, atmosfera era alta decât mă aşteptam. Ea mi-a spus clar:

-Mama, este o întâlnire surpriză cu părinţii şi copii…un fel de serbare, doar că nu este serbare, aşa cum a fost în anii trecuţi. 

Era forfotă mare, părinţii stăteau cuminţi în bănci, iar în faţa lor…tot felul de rechizite, figurine din gips şi planşe. Unii aveau hârtie creponată şi becuri, arse pesemne.

Toţi copiii era fericiţi…cu privirea aceea de veselie presărată cu mulţumire de sine şi cu acel…na, v-am făcut-o şi pe asta. 

Era clar, surpriza era mai mult a lor decât a părinţilor. Cei mari au acceptat tacit provocarea. Era felul celor mici de a-şi cere drepturile la cel mai preţios timp…cel petrecut împreună cu părinţii lor.

Aşa cum mă ştiţi, curioasă din fire, am ţinut neapărat să aflu cum s-a născut ideea unei astfel de „serbări”?

-I-am întrebat, în clasă, câţi dintre ei au, acasă, activităţi comune cu părinţii…din acestea de creaţie. Doar trei au ridicat mâna încântaţi. Mi-am dorit să îi văd pe toţi fericiţi…aşa că am creat acest eveniment, un mic atelier părinţi-copii. Părinţii, în aceste 60 de minute, trebuie să facă ceea ce îşi doreşte copilul lor. Nu au scuze, a zâmbit învăţătoare.

Oricum nimeni nu a îndrăznit să formuleze vreo scuză pentru că nu a fost timp şi de vorbă…munca era multă şi timpul puţin :).

Tăticii au preferat pictatul îngeraşilor şi cizmuliţelor, aşa ca să dau din casă, cum se spune:). Copiii se plimbau, din când în când, curioşi pe la mesele colegilor lor…să vadă cine face cel mai frumos.

Fiecare familie a avut desemnată o bancă şi scaune.

Am pictat şi eu. Da, îngeraş şi lumânare, iar fata mea, atentă la detalii, îmi atrăgea mereu atenţia când greşeam amestecând culorile sau alegându-le „ciudat”…doar e fata mamii şi nu putea pierde o asemenea ocazie de pe postul de lider al micului nostru grup de familie.

Parcă 60 de minute nu au ajuns, ciudat, nici nu ştim când au trecut. Între timp, s-a râs şi s-au făcut schimburi de „materie primă” (eram deficitari la sclipici) şi inspiraţie.

La sfârşit, după ce au privit satisfăcuţi expoziţia de obiecte, realizările părinţilor, copiii au răsplătit truda cu colinde şi dulciuri.

Iar noi, noi am plecat mult mai bogaţi, cu sufletul plin de fericirea şi încântarea lor şi, în piept, cu o binemeritată bulină zâmbitoare.

Sebare de iarna altfel (32)

Ce ziceţi, v-a plăcut ideea?

P.S. Este vorba despre clasa a III-a A de la Liceul de Informatică Tiberiu Popoviciu, învăţătoare Dana Creţ.

 

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Mai Multe

More article