De aici a căzut un turist anul trecut, ne zise bolivianul. Colegul meu îi era ghid. Urcasem pe coama unui deal înalt de vreo 700 de metri. Urcuşul prin junglă nu fusese unul uşor, gâfâiam şi transpirasem sănătos. Vârful îngust era o poieniţă mărginită de pădure la un capăt şi de o ditamai prăpastia de cealaltă parte. Panorama însă îţi tăia respiraţia: râul Beni se vedea şerpiund printre munţii acoperiţi de junglă. Un peisaj în maro, verde şi albastru, luminat de galbenul portocaliu al soarelui care se pregătea să apună. Prietenul său fusese ghid pentru un cuplu israelian. Tineri, douăzeci…
Vin nemţii! strigau copii în junglă
Vin nemţii! Vin nemţii! Strigau speriaţi copiii din sat, cei mai mici au fugit iute în casele lor. Mirată, am vrut să aflu ce se ascunde în spatele acestei reacţii ciudate. Păi, vezi, acum ceva vreme, a venit la noi în sat un Klaus. Un alemán pe la 60 de ani. Si acest Klaus tot striga la copiii curioşi care voiau să îi vadă rucsacul, aparatul foto, hainele. Klaus nu îi lăsa să se atingă de nici una din posesiunile sale, să nu le murdarească, să nu le strice. Cum se apropia vreun copil de un lucru de-al lui, Klaus…
Chullachaqui, spiridusul junglei
Chullachaquiiiiiii! Chullachaquiiiii! Es el Chullachaquiiiiii! Strigătul răguşit m-a făcut să tresar aşa de tare încât aproape am căzut din hamac. După ce m-am dumirit unde eram (pe o barcă, în mijlocul Amazonului), am detectat originea strigătului – venea din difuzorul alb de pe tavanul bărcii. Căpitanul sadic pornise radioul la 5 dimineaţa, să dea deşteptarea pasagerilor. Chullachaqui. Ce-o fi aia? Au urmat vreo şapte cântece cu Chullachaqui şi toată ziua numai Chullachaqui am avut în cap. Doar când am ajuns în comunitatea indigenă am aflat că Chullachaqui este un spiriduş al pădurii. Numele lui în limba quichua înseamnă picior inegal,…