Delfinul mascul ştie cum să îşi curteze femelele: el le dă târcoale cărând în gură ba o ramură, ba vegetaţie plutitoare. Se mai şi luptă cu alţi masculi pentru a-şi dovedi forţele. Aşa duce el o campanie istovitoare prin care face curte unei domnişoare cu piele lucioasă şi bot prelung, şi se enervează rău dacă domnişoara nu îi dă atenţie. Delfinii – cam toate speciile, că-s de mare, că-s de Amazon – sunt nişte narcisişti. Toată ziua bunăziua se curtează şi fac dragoste subacvatică. Un miros puternic de apă şi vegetaţie umedă umplea aerul înserării. Era linişte. Luna cu aureola…
Delfinul care mergea la petreceri
În Amazonia, se spune că delfinul mascul are darul de a se transforma noaptea într-un băiat chipeş, care iese din apă, se strecoară în satele de pe malul râului şi seduce fetele cele mai frumoase. Dimineaţa, el se întoarce la râu, se scufundă în apă înainte de răsăritul soarelui, luând din nou formă de delfin. Pe când călătoream prin junglă, acest lucru chiar nu mi se părea ieşit din comun. Realismul fantastic în care se scaldă multe zone din America de Sud devenise ceva la ordinea zilei. Adică, de ce un delfin nu s-ar putea transforma în om? Delfinul acesta…
La înot cu delfinii roz de Amazon
Apa neagră a pampaului bolivian, colorată de vegetația putredă de dedesubt, este locul preferat în care delfinii roz de Amazon îşi petrec timpul. Le place în special pe la coturile râurilor, acolo unde apa este mai adâncă şi fără curenți puternici. Spre un astfel de loc ne îndreptam şi noi, pe râul Yacuma, o stradă neagră în care norii şi copacii rari se oglindeau perfect; în pozele pe care le făceam nici nu mai distingeam realitatea de reflexia apei. Era o lume dominată de apă, un peisaj post-diluvian unde pământul, copacii, vieţuitoarele trebuie să se împace cu apa care le…
Poze fatale la 700 de metri
De aici a căzut un turist anul trecut, ne zise bolivianul. Colegul meu îi era ghid. Urcasem pe coama unui deal înalt de vreo 700 de metri. Urcuşul prin junglă nu fusese unul uşor, gâfâiam şi transpirasem sănătos. Vârful îngust era o poieniţă mărginită de pădure la un capăt şi de o ditamai prăpastia de cealaltă parte. Panorama însă îţi tăia respiraţia: râul Beni se vedea şerpiund printre munţii acoperiţi de junglă. Un peisaj în maro, verde şi albastru, luminat de galbenul portocaliu al soarelui care se pregătea să apună. Prietenul său fusese ghid pentru un cuplu israelian. Tineri, douăzeci…
Vin nemţii! strigau copii în junglă
Vin nemţii! Vin nemţii! Strigau speriaţi copiii din sat, cei mai mici au fugit iute în casele lor. Mirată, am vrut să aflu ce se ascunde în spatele acestei reacţii ciudate. Păi, vezi, acum ceva vreme, a venit la noi în sat un Klaus. Un alemán pe la 60 de ani. Si acest Klaus tot striga la copiii curioşi care voiau să îi vadă rucsacul, aparatul foto, hainele. Klaus nu îi lăsa să se atingă de nici una din posesiunile sale, să nu le murdarească, să nu le strice. Cum se apropia vreun copil de un lucru de-al lui, Klaus…
Chullachaqui, spiridusul junglei
Chullachaquiiiiiii! Chullachaquiiiii! Es el Chullachaquiiiiii! Strigătul răguşit m-a făcut să tresar aşa de tare încât aproape am căzut din hamac. După ce m-am dumirit unde eram (pe o barcă, în mijlocul Amazonului), am detectat originea strigătului – venea din difuzorul alb de pe tavanul bărcii. Căpitanul sadic pornise radioul la 5 dimineaţa, să dea deşteptarea pasagerilor. Chullachaqui. Ce-o fi aia? Au urmat vreo şapte cântece cu Chullachaqui şi toată ziua numai Chullachaqui am avut în cap. Doar când am ajuns în comunitatea indigenă am aflat că Chullachaqui este un spiriduş al pădurii. Numele lui în limba quichua înseamnă picior inegal,…