Ȋntotdeauna am adorat perioada sărbătorilor de iarnă. Nu din cauza cadourilor – deşi nici ele nu sunt de lepădat, ci 
din cauza sentimentelor ce ȋnvăluie luna decembrie, a zăpezii ce ȋncepe să pună ȋncet-ȋncet stăpânire pe ţinut sau a tuturor tradiţiilor care fac ca toată perioada asta să fie una aproape… magică.
Pentru că ştiţi ce face Crăciunul românesc special? Tocmai aceste obiceiuri păstrate din moşi-strămoşi, pe care ȋncă le păstrăm şi prin care cultivăm acel sentiment de pace care să ne ajute să ne petrecem sărbătorile ȋntr-un mare fel.
Nu există Crăciun fără cozonaci, sarmale, piftie, friptura de porc, prăjituri – mamă, deja mi s-a făcut poftă. Toate aceste bunătăţi sunt şi ele parte din tradiţia românească. Atât bucatele ȋn sine, cât şi momentul pregătirii lor. E scena deja cunoscută ȋn care copiii ȋmpodobesc bradul, tata aranjează ultimele decoraţiuni prin casă, ȋn timp ce mama şi/sau bunica pregătesc nelipsita masă de Crăciun… totul pe fundal de colind.
Colindele – un alt aspect important al tradiţiei româneşti. Deşi cântecele de Crăciun se găsesc ȋn orice colţ al lumii, cele româneşti aduc, prin muzica şi versurile lor, multă veselie şi bună-dispoziţie, ba chiar şi un dram de sacralitate şi patriotism.
Şi aici ajung la următoarea tradiţie importantă a poporului român: colindatul.
Ȋncă din vremuri străvechi, ȋn Seara de Ajun, copiii umblau din poartă ȋn poartă, uitând de frig şi cântând din toată inima cântecele de Crăciun. Răsplata era din belşug, colindătorii primind de la gazde mere, nuci şi cozonaci. Acest obicei se păstrează ȋncă aproape intact, e doar uşor metamorfozat ȋntr-un soi de colindat contemporan, când nu se mai merge din poartă ȋn poartă, ci mai cu seamă pe la rude, prieteni şi cunoştinţe, ȋncepând cu seara de Ajun şi până după Anul Nou.
Ȋmpodobirea bradului, deşi nu este un obicei autentic românesc, a intrat repede ȋn sfera tradiţiei autohtone. Nu există casă care să nu aibă bradul ȋmbrăcat ȋn haine de sărbătoare. Globuri, luminiţe, beteală de diferite culori, fundiţe, figurine sunt atârnate de crengile bradului, ȋn cadrul unei munci de echipă, ȋn care toată familia este implicată.
Un alt obicei autentic românesc, premergător zilelor de sărbătoare, este tăiatul porcului ȋn ziua de Ignat (20 decembrie). Fiind un ritual creştin, porcul se taie ca o jertfă ȋn onoarea Naşterii lui Hristos, simbolul sărbătorilor de Crăciun. Şi, bineȋnţeles, pentru a avea carne pentru masa de sărbători. Totul se ȋntâmplă ȋntr-o zi, de dimineaţa până seara, când partea bărbătească se strânge pentru a-l tăia, ca apoi să se poată apuca de făcut cârnaţi, caltaboş, pastramă şi slănină. La mine ȋn familie era obiceiul ca, atunci când se tăia porcul, bunica făcea o tocăniţă de porc, cu mămăligă şi cu moare de varză… mama, ce dor mi-e de vremurile când eram mică.
Alte tradiţii sunt mersul cu capra sau ursul prin sat sau oraş. Deşi este un obicei care la origini se practica pentru a vesti Anul Nou, ȋn Cluj se practică mai nou ȋnainte de Crăciun. Tinerii care merg să danseze cu capra sunt ȋnarmaţi cu tot felul de instrumente muzicale şi reuşesc, prin voioşia lor, să ducă mai departe şi acest obicei – şi să trezească lumea din somn, de multe ori.
O tradiţie veche de sute de ani ce ȋncă rezistă este reprezentată de sceneta Irozii, care se “joacă” ȋn Ajunul şi ȋn prima zi de Crăciun. Numele provine de la Irod, nume de mare ȋnsemnătate ȋn povestea Naşterii lui Hristos. Obiceiul este de fapt reprezentat de un colind ce povesteşte despre momentul ȋn care Irod a ordonat uciderea pruncilor din Iudeea.
Asta e ceea ce face ca sărbătorile de iarnă româneşti să fie atât de speciale. Faptul că ȋncă urmăm aceste tradiţii ne fac să fim mai apropiaţi unii de alţii şi să ne mândrim de faptul că suntem români. Tradiţia apropie, nu dezbină. Nu o dată am auzit români plecaţi ȋn străinătate zicând că le e dor de Crăciunul românesc.
- Ce faci când nu ştii ce să faci? - 3 iul. 2020
- Hai să-ncingi o horă cu arta, la Muzeul Satului din Cluj - 19 iun. 2020
- Povestea unei altfel de veri - 22 mai 2020
