Olimpică fără voia ei…
O elevă atipică, care nu învață după structuri predefinite și care, în ciuda acestui fapt, a fost stimulată și încurajată de profesoara de sociologie să continue în ritmul ei. Este vorba despre Teodora Mircea, câștigătoarea Locului I, la faza națională, a Olimpiadei de Sociologie.
Îi place literatura, iar după nenumăratele olimpiade la Limba și Literatura Română din timpul gimnaziului, a decis că este momentul pentru o pauză…una în care să lase deoparte concursurile și să se concentreze pe studiile prezentului. Este eleva Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Turda căreia încă din clasa a IX-a, doamna profesor Felezău Viorica i-a descoperit înclinația spre disciplinele socio-umane.
A fost un fel de „manipulare” psihologică… În clasa a IX- a am refuzat să merg la olimpiada de logică, iar în anul următor m-a întrebat dacă vreau să merg la sociologie, o disciplină pe care urma să o studiez abia în a XI-a. Atunci am acceptat, deși nu prea voiam.
A început cu grupa de excelență, unde a refuzat să fie ascultată zilnic, iar doamna profesor a înțeles că nu trebuie să aplice regulile stricte, deoarece Teodora nu se supune sistemului, iar libertatea este cheia ei spre excelență.
Poate că am un talent pentru disciplinele acestea, căci îmi place să scriu, însă mi-a fost destul de greu să îl accept…la olimpiadele de română nu mi-a ieșit cum mi-a ieșit aici…și mi-am dat seama că aici excelez, iar asta m-a încurajat.
Este o perfecționistă, iar rezultatele frumoase îi sunt necesare pentru a-i demonstra că este bună în ceea ce face.
Când am văzut că am luat locul I am zis woow…asta înseamnă că sunt chiar bună, că efortul de a renunța atâtea luni la lucrurile care îmi plac pentru a învăța a meritat. Credeam că o să iau o mențiune, sau maxim locul II, dar să fiu cea mai bună, clar nu mă așteptam.
Însă doar efortul de a învăța zilnic, atât pentru olimpiadă cât și pentru materiile de zi cu zi, nu a fost totul. Data olimpiadei a coincis cu majoratul unei prietene și a renunțat să fie acolo, în mijlocul petrecerii, pentru încă o performanță. A fost înțeleasă și sprijinită și drept dovadă, s-a întors acasă cu premiul cel mare.
Îi place să deseneze și credeți-mă este chiar talentată, deși nu recunoaște asta. Încearcă să ilustreze complexitatea chipului uman și a tuturor fricilor pe care acesta le ascunde.
Îmi place să îmi imaginez că lumea din jurul meu este o carte deschisă, pe care o poți citi uitându-te atent la fața oamenilor.
Face portrete, însă cea mai mare pasiune rămâne literatura.
Citesc cam tot ce prind, însă mă enervează genul de autori foarte citiți și extrem de cunoscuți. M-am îndrăgostit de literatură datorită mamei mele și a bunicului meu. De mică îmi doream să ajung în biblioteca bunicului, însă mereu îmi spunea că trebuie să citesc mult până să îmi deschidă porțile. Îmi zicea că am nevoie de experiență până să pot înțelege ce ascund rafturile lui…și abia după clasici am primit permisul de a împrumuta tot ce doresc…iar prima carte a fost „Cei Trei Muschetari”.
Scrie… visează ca într-o zi să publice un roman, la care deja muncește. Este un roman compus din poveștile bunicii, care a trăit în perioada celui de-al doilea Război Mondial, doar că personajul este ea, o Teodora transpusă în zbuciumul societății din timpul războiului.
Chiar dacă literatura este prima iubire, vrea să studieze la Facultatea de Istorie și Filosofie… O fascinează cunoașterea trecutului și trecutul o face să creadă că toți putem să ne lăsăm amprenta în istorie.
Se consideră o inadaptată în generația ei, pentru că pune studiile pe primul loc, iar petrecerile pot aștepta…dar nu se descurajează pentru că știe că toți cei care merită o înțeleg.
- Madridul și cum m-a cucerit el - 11 sept. 2019
- Și Moșul mai greșește….ghetuțele - 18 dec. 2018
- Cum se schimbă iubirea odată cu aplicațiile de întâlniri - 30 nov. 2018
