Într-o dupa amiază leneșă, care în junglă începe pe la 11 dimineața, stăteam în bucătăria de vară de lângă cabanuța în care fusesem cazată împreună cu tovarășa mea de călătorie. Aveam liber până după-masa când sătenii urma să ne învețe să împletim coșuri din frunze de palmier, dar și cum să punem capcane pentru păsări și mici rozătoare.
L-am zărit pe ghidul nostru care tocmai trecea prin fața căbănuței noastre împreună cu o parte din familia lui, soția și trei din cei nouă copii. Toți erau înarmați cu macete.
Fiecare ducea un coș de nuiele. Coșurile erau legate cu o curea petrecută peste frunte și le atârnau pe spate. În felul acesta aveau mâinile libere și puteau înainta prin hățișul junglei cu macetele.
Mergeau la chacra, la gradina lor de manioc din junglă, aflată la jumătate de oră distanță.
S-au oprit să povestească cu noi.
Noi eram pregătite să mergem la râu să facem o baie bună. Cum? Păi întâi trebuie să transpirați, apoi mergeți la scăldat, ne-a zis ghidul în timp ce își dădea jos coșul de pe spate.
Probabil după-masă vom învăța să împletim unul similar, m-am gândit eu.
El a luat o piatră și a desenat un șotron pe pământul bătătorit din fața bucătăriei.
Jucăm Chaski, ne zice.
Cei trei copii care îl însoțeau își lăsară și ei bucuroși coșurile pe iarbă.
În junglă, jocul de șotron nu are reguli foarte diferite de cel pe care îl știam eu. Arunci cu piatra în prima căsuță și apoi plimbi piatra prin fiecare căsuță, sărind într-un picior. Cine reușește să parcurgă șotronul fără să pună piciorul jos, primește un pătrat de odihnă pe care adversarii trebuie să-l ocolească și astfel jocul devine tot mai dificil. Bineînțeles că până și jocurile de copii, în junglă, necesită efort fizic serios.
Am țopăit, am râs și am transpirat cu toții jucând chaski. Cu alte cuvinte, am devenit demne de o baie mult așteptată, în râu. M-am afundat în apa răcoroasă de sub bolta copacilor înalți cu un ușor sentiment de vinovăție: eu mă relaxam, pe când gazdele, obosite de joc, aveau de muncit câteva ore bune.
Poveștile Luminiței le găsiți și AICI.
Luminita Cuna
Clujeancă entuziastă, ea duce imaginea frumoasă a României oriunde cu ea. De departe, ne aduce poveşti despre oamenii întâlniţi, păţaniile de care a avut parte şi ne arată, într-un mod inedit, locuri pe care am putea ajunge, vreodată, să le vizităm. O găsiti si la lumi.blog.
Ultimele postari ale lui Luminita Cuna (vezi toate)
- Căsuța cu cărți - 6 feb. 2019
- Povestea bradului, după Crăciun - 16 ian. 2019
- Fascinația luminilor de sărbători - 19 dec. 2018
