Şi liliacul e-nflorit... la Govăjdia pe furnal

Natura pune încet-încet stăpânire pe clădirea descompusă de timp din Govăjdia. Când ridici privirea vezi o tufă timidă de liliac, crescută pe ruinele a ceea ce a fost cândva Furnalul de la Govăjdia.

tinutul padurenilor III (3)

Poarta cu zăbrele de la intrare e deschisă, n-are lacăt. Nu este nimic de furat aici. Nici măcar amintirile. E un loc ce-ar părea sumbru în liniştea şi pustiul ce s-au aşternut peste el de ani.

Dar… parcă nu-i aşa. Ca un Babel pustiit, furnalul se înalţă prin acoperişul spart spre cerul albastru de mai. Lumina soarelui pătrunde prin ferestrele de sus şi arată mai degrabă a închisoare descuiată şi abandonată.

Fire verzi se caţără vioi pe structura din cărămidă ridicată pe timpul Imperiului Habsburgic şi susţinută cu ţinte negre, grele.

Inclus pe lista monumentelor istorice din judeţul Hunedoara, Furnalul de la Govăjdia (monument de arhitectură industrială) poate fi vizitat în prezent, însă nu beneficiază de ghidaj de specialitate la faţa locului.

Se află la 20 km de Hunedoara, în satul Govăjdia. Cele câteva panouri colorate plasate la intrare informează despre clădire, precum şi despre traseul Valea Runcului şi prezintă harta cu o parte din Ţinutul Pădurenilor.

La vremea când se afla în funcţiune furnalul a livrat oţel pentru construirea unor elemente de susţinere din structura Turnului Eiffel, fiind „singurul furnal – monument de epocă modernă din Europa care mai stă în picioare”.

Furnalul de la Govăjdia, construit la începutul sec. al XIX-lea, a reprezentat la vremea respectivă, o premieră tehnologică de referinţă: era primul furnal cu flux continuu din Europa (şi al doilea din lume). A fost ridicat pe locul unui atelier de fierărie, Limpetrul Vechi, care funcţiona din 1674 la confluenţa râurilor Runc şi Nădrab.
Construirea a durat 4 ani, iar prima şarjă a fost „trasă” în aprilie 1810. Aici lucrau peste 200 de muncitori. Cei mai mulţi erau români, dar şi un număr apreciabil de nemţi.
Nu era primul furnal din zonă. Începutul metalurgiei moderne în Ţinutul Pădurenilor fusese consemnat cu trei decenii mai devreme, în 1781, când începuse să producă furnalul de la Topliţa, pe Valea Cernei. Cel de la Govăjdia aducea însă, avantajele unei noi tehnologii şi, în consecinţă, a unei productivităţi sporite.
Iniţial, producea 640 tone de fontă pe an, ca să ajungă în 1852, după modernizări, la o producţie anuală de 4.000 tone.
Din fonta produsă la Govăjdia au fost turnate unele elemente de susţinere ale Turnului Eiffel din Paris. Alte piese din oţel au fost fabricate la Uzinele metalurgice din Reşiţa, care au folosit, de asemenea, fonta de la Govăjdia. Furnalul a funcţionat până în 1924.

Alături de clădire se află locuinţe modeste. Şi un taf portocaliu, dotat cu lumini şi decoraţiuni, cel mai vesel taf pe care l-am văzut în viaţa mea: 4×4, de două ori România şi două potcoave, să dubleze norocul celui care îl conduce.

„Se poate crede că vreodată ce e foc sacru se va stinge
Și muzele că vor rămâne amăgitoare năluciri? (…)
Pământ și spațiu își urmează sublimele metamorfoze,
Răsare câte-o nouă floare, apare câte-un astru nou” zice poetul.

Se spune că liliacul, supranumit „floarea memoriei”, adăposteşte între ramurile sale spirite şi poate atrage zânele, iar mirosul său trezeşte amintiri demult uitate, ce pot fi retrăite.

Liliacul reprezintă familia, tradiţia şi moştenirea spirituală, fiind asociat cu renaşterea şi noile începuturi, iar florile sale albe sau liliachii sunt simboluri ale iubirii şi încrederii.

Acum, în luna mai, liliacul de pe furnalul de la Govăjdia e-nflorit…

(Foto: Monica Oprişe)

Monica Oprişe