Scrisori către un Cluj boem - Seara de Art’sCool

Dragul meu Cluj,

Știu că o să spui că te stresez iar cu poveștile mele, dar ce să-i faci? Locuri multe, oameni frumoși și prea multe povești de spus. Și iată că una dintre ele s-a întâmplat iar, nu demult, prin preajma sărbătorilor.

Mă plimbam într-o seară friguroasă de decembrie prin Centrul tău îmbrăcat în haine de sărbătoare, pentru că ieșisem de la serviciu și nu îmi doream să merg încă acasă. Cred că am rătăcit mai bine de o oră, până m-am decis să intru într-un local să beau ceva cald și să ascult puțină muzică, pentru că da, colinde sunt peste tot în acea perioadă.

După grupul vesel de oameni ce stăteau la intrare, mi-am dat seama că localul găzduiește un eveniment, dar pentru că îmi era cam frig și eram și curioasă am decis să intru.

M-am strecurat la o masă mică din colț și când m-am dezmeticit, într-un final, am realizat că voi avea parte de un concert live al unei trupe. Nu știam exact cine sunt și ce cântă, dar întrebările mi-au fost clarificate rapid de o fată roșcovană și energică, care anunța la microfon trupa de canto Art’sCool.

Norocul meu!, mi-am zis în timp ce așteptam să îi aud pe tinerii muzicieni din fața mea, vădit emoționați. Și a fost acel moment de analiză, în care mi-am permis să văd dincolo de ce urma să se întâmple cu ei. Am vrut să văd cum funcționează ca echipă, ce îi deosebește de o altă trupă de canto. Dar mi-am păstrat curiozitatea pentru mai târziu, căci muzica a început și timp de o oră și jumătate m-am delectat cu muzică bună, voci colorate și ceai cald.

La final, toți s-au răspândit prin sală, dorind probabil o gură de ceva cald și o porție de relaxare.

Nu îndrăzneam să le stric momentul de respiro, dar curiozitatea mă măcina pe dinăuntru, așa că am pornit hotărâtă spre unul dintre ei, deși mi-a pierit din tupeu pe parcurs. Când m-am decis să dau bir cu fugiții era prea târziu, căci băiatul m-a observat și m-a întrebat dacă poate să mă ajute.

Și atunci, cu jumătate de gură și cu prea multe idei în cap, am început să pun întrebare după întrebare, iar băiatul mi-a răspuns admirabil la toate.

Să îți spun de ce îmi place școala aceasta de canto? Pentru că dacă vreau să cânt o piesă anume, nu sunt refuzat, pentru că spațiul este confortabil și îți dă sentimentul de acasă. Avem și frigider și bucătărie, asta pentru situațiile când ne e foame și se cam întamplă des. Pentru că nu simt ideea de profesor-elev, nu mă simt constrâns de anumite situații sau decizii. Tot grupul acesta gândește liber, nu discriminează pe nimeni pentru nimic, pentru vreo orientare sexuală sau etnie. Avem libertatea să facem ce vrem, dar nimeni nu profită de acest lucru. La noi teoria chiar vine înainte de practică, pentru că așa trebuie să fie, pentru că tu trebuie să știi ce faci acolo, nu doar să te visezi vedetă.

Și știi ce mai e fain? Că ne dă posibilitatea să avem spectacole, cum a fost acesta și oamenii ne văd și ne apreciază. Poate nu ți se par mulți, dar sunt destui cât să ne motiveze să fim mai buni.

I-am mulțumit băiatului pentru cele spuse, dar și pentru ora jumătate de relaxare și am plecat spre casă. E interesant să vezi astfel de grupuri cu oameni talentați. Ai crede că e din ce în ce mai greu să te înțelegi cu oamenii sau că totul e doar la nivel profesional, dar… am văzut pe viu cât de bine e să funcționezi ca o echipă.

A, apropo’, fata roșcovană era una dintre profe. Și din câte am înțeles o să urmeze și alte spectacole de acest gen. Până atunci, dacă există interes, mai multe detalii se află la o distanță de un click pe google. Nu se știe niciodată când descoperi cântărețul din tine!

Până data viitoare, Clujul meu iubit!

A ta, viitoare cântăreață poate,

Butoi Andrada