Românca şi băieţii arhitecţi ce colorează dealurile din Mijas, Andaluzia

Final de august. Am ieşit să ne plimbăm înspre nicăieri cu speranţa că vom mai schimba o vorbă nouă. Poate semănăm prea mult şi gândim prea la fel, altfel nu îmi explic faptul că liniştea ne-a fost de ajuns. Am explorat o mică parte din sălbăticia coastei Andalusiene căutând un ceva care să ne vindece rutina.

Printre tufele uscate de iarbă şi scaieţi se putea zări urma unui drum îngust şi sălbatic care completa perfect peisajul de o intimitate ciudată. După un capăt de deal ne-am intersectat privirile cu trei tineri şi un câine mare, negru. Lângă ei, pe platoul cu ciment se aflau câteva grămezi de lemne şi plăci.

„Do you speak english?”, a întrebat fata care a luat-o la fugă în direcţia noastră cu o foaie colorată în mână.

Ne-a explicat foarte repede că sunt trei arhitecţi de la TU Delft din Olanda, veniţi în vacanţă în Spania şi foarte interesaţi să dea viaţă zonei semi-sălbatice care înconjoară noile blocuri de locuinţe din Mijas. Astfel, a dat răspuns oricărei viitoare întrebări de-a noastre cu privire la mica lor adunare.:)

Am schimbat între noi câteva cuvinte româneşti şi fata a zâmbit relaxată. Ecaterina este româncă din Ploieşti şi studiază arhitectura în străinătate. Sam şi Matt sunt colegii ei. Mama lui Sam trăieşte în orăşelul de pe malul mării, iar ei sunt la a doua manifestare de arhitectură, aici la Mijas.

Ne-am dorit să punem culoare pe acest câmp care a rămas pustiu şi cu câteva fundaţii părăsite, de când, criza economică a afectat zona, în urmă cu 7-8 ani. Aici localnicii îşi plimbă companionii patrupezi, iar noi ne dorim să realizăm un pavilion în care ei să se întâlnească, să se adăpostească de picurii văratici, când este nevoie şi să creeze o comunitate, oricât de mică.

Anul trecut, în 2017, tot aici, în vacanţă, am avut o expoziţie postată pe pereţii uneia din fundaţiile părăsite, de mai sus, pe unde tocmai aţi trecut. A fost expusă şi în centrul orăşelului din apropiere şi astfel lumea ştie de noi.

Ideea din acest an o realizăm din economiile noastre. Am încercat o strângere de fonduri, dar e dificil mai ales în acest loc în care comunitatea este un concept sezonier.
Mulţi au proprietăţi la care vin doar în vacanţă, iar restul, puţinii care rămân sunt, peste iarnă, ca într-un loc părăsit.

Şi-au dorit să adune, în pavilionul colorat, Pavilionul Costa del Sprawl, o comunitate mică, măcar pe iubitorii de câini.

Estudio Esse, aflat la 45 de km de Malaga, funcţionează, deocamdată, doar pe perioada de vacanţă a celor trei tineri, Ecaterina, Sam şi Matt.

Le-am urat de hărnicie şi am pornit spre locul care ne era casă de 7 zile cu gândul să onorăm invitaţia la inaugurarea micului colţ de fericire.

Ne-a fost drag de ei şi visele lor frumoase!

P.S. Nu am fost singurii care am participat la inaugurarea pavilionului dedicat micii comunităţi a stăpânilor de câini din Mijas, dar am fost, pentru Ecaterina, români de-ai ei. Am aflat, cu această ocazie, că britanicii, destul de distanţi unii cu alţii, în ţara lor, sunt oameni foarte calzi şi protectivi cu ai lor, dincolo de graniţă.

Mama lui Sam, a copt pateuri, a deschis şampanie şi ne-a primit cu căldură pe noi şi pe cele două familii de vecini, prieteni din Marea Britanie.