Electric Castel, festivalul care a cucerit România, a revenit cu cea de a șaptea ediție.
În festival, undeva mai retras, la o vorbă, am dat de un grup de prieteni care m-au cucerit prin poveștile lor. Unul dintre băieți este Andrei care a plecat în Olanda să studieze Software, iar acum a revenit în România pentru Electric Castle.
„Vorbeam cu prietenii mei când încă eram în Olanda de faptul că nu aș mai veni înapoi în țară dacă nu punem de o distracție ca pe vremuri. Știam toți de Electric, n-ai cum să nu fi auzit, dar niciodată nu reușeam să strâng bani. M-am angajat câteva luni și iată-mă aici alături de oamenii mei.”
Mai sorb câte o gură din beri și se uită mândri la el, de parcă reușise să chiulească de la ultima oră de română, ca pe vremuri.
„Într-un sfârșit suntem la Electric, băăă!” îi zice un alt prieten, sărind în spatele lui Andrei.
Mulți dintre ei s-au reîntâlnit din întâmplare în Bonţida, „în față, la Garofiţa„, împreună cu alți săteni ce se mai uită la câte o fată ce poartă maieul „pe după buric” sau pantalonii scurți „scurți, de nici nu-i mai vezi„. Localnicii se miră, gașca le soarbe din priviri.
„Nu are cum să nu îți placă Electric. Muzica bună e mai multă decât poți duce, oamenii faini apar fără ca măcar să te chinui. Te plictisești? Mai dă o tură prin festival și îți garantez eu că îți sare și somnul și orice supărare. Dacă nu e așa, căutați-ne și vă rezolvăm toate probleme. Lăsați-vă grijile acasă! Azi nimeni nu are voie să fie supărat!”, adaugă Andrei, după care se întoarce la berea lui.
Mai rezervată, una dintre fete, Claudia, mi-a povestit cum de patru ani încoace a ajuns la festival, iar ai ei nu au știut niciodată nimic.
„Când a început pasiunea mea pentru Electric, m-am apucat și de sport. Doi ani nu am participat la niciun concurs, dar ai mei au știut total altă poveste. Le-am spus în acei ani că am ieșit doar pe ultimul loc, iar ei încercau să mă convingă să mă las de sport. În al treilea an am participat la primul meu concurs de tir și am luat premiul I. Abia atunci a fost mai ușor să îi conving să mă lase la mai multe concursuri, implicit la mai multe festivaluri.”
Unul dintre băieți se ridică revoltat de pe bordură, după ce Claudia termină de povestit. Dă din cap nemulțumit și mai ia o gură de bere.
„Vă plângeţi degeaba! Am 20 de ani și abia am reușit să îi conving pe ai mei să mă lase să vin. N-am avut nici restanțe, am mâncat numai pateu și zacuscă un an întreg, doar ca să îi conving pe ai mei că sunt responsabil și că merit să merg la Electric.”
Cei din grup râd de încercarea lui de a ajunge la festival. Unii pentru că li se pare amuzant că prietenul lor a reușit să plece de acasă, dar nu să și meargă unde dorește și când dorește, alții pentru că li se pare că s-a chinuit degeaba, când putea să se angajeze part-time, să trăiască bine tot anul, fără pachet de la mama.
După ce mai apar discuții despre politică și cât de nașpa sunt drumurile prin România, hotărăsc să îi dea din nou spre festival, „ca să nu fie nimeni supărat azi.”
Iulia Burică
