Poveşti cu zâne: cele două părţi ale sufletului

A fost odată o zână.

Numele nu-i este important, căci povestea de astăzi se va referi la faptele şi gândurile ei. Era frumoasă, deşteaptă şi plină de iubire, pe care o oferea gratuit celor din jurul ei, mai cu seamă celor care aveau cea mai multă nevoie de ea. Avea o personalitate magnetică ce ȋşi făcea simţită prezenţa atunci când personajul nostru le ȋmpărtăşea tuturor câte un mic zâmbet.

Dar timpurile nu i-au fost fericite pentru mult timp, căci să ȋmparţi bună-dispoziţie şi gânduri bune gratuit poate deveni extenuant după un timp. Şi, aşa cum zâna noastră avea să afle, haosul şi graba după lucrurile mai puţin importante, ce descriu lumea de azi, aveau să ȋncerce să ȋi fure spiritul.

Fără să-şi dea seama, magia ei ȋncepea să scadă, iar gândurile ei erau invadate de superficialitate, grabă şi, uneori, chiar de răutate. Ochii ei albaştri s-au oprit, pentru câteva momente, din a mai străluci lumină. Ȋn schimb, ei s-au transformat ȋn săgeţi şi fulgere, până când farmecul lor a dispărut. Aura ei era lovită atunci de mult negru, ce se ȋmpletea cu albastrul ei clasic, ce-i fusese scut de când ieşise prima dată din pântecul mamei.

Ȋntr-o noapte, pe când somnul o fură, zâna noastră avu un vis ȋn care i se arătară cele două părţi ale sufletului ei, care se aflau ȋntr-un duel continuu, luându-şi forţa din gândurile şi ȋntâmplările ei. Ȋntunericul a câştigat ȋn noaptea aceea, iar dimineaţa ce a urmat a fost revelatorie pentru ea.

Acela a fost momentul ȋn care zâna cu ochi albaştri şi-a dat seama că şi-a hrănit, inconştient, partea din suflet care nu trebuia. Se ȋnconjurase de atâtea lucruri ce nu ȋi aduceau niciun folos şi nicio bucurie. A uitat să se bucure de lucrurile mici din jurul ei. A uitat cum e să stea să asculte ciripitul păsărilor dimineaţa sau să petreacă ore ȋntregi privind strălucirea stelelor şi ȋnchipuindu-şi poveştile lor. Şi-a dat seama că, ȋn graba de zi cu zi, a uitat să se bucure cu adevărat de viaţă şi de lucrurile cu adevărat importante care o clădesc. Şi, cel mai important, a descoperit că se abătuse de la misiunea ce ȋi fusese atribuită atunci când a decis să coboare pe pământ.

Zâna noastră se afla, ȋn acea dimineaţă, la o răscruce de drumuri. Şi atunci… a fost momentul ȋn care trebuia să facă o alegere.

Magia a ȋnceput să o cuprindă din nou ȋn momentul ȋn care s-a ȋntors pe calea misiunii ei, sau ȋn momentul ȋn care, ȋn fiecare dimineaţă, ȋi oferea un zâmbet mamei ei, fără să aştepte ceva ȋn schimb.

A ȋnceput să ȋşi petreacă serile ȋnvăluită ȋn liniştea nopţii, ȋmpletită cu sunet de greieri, privind stelele şi gândindu-se la noi poveşti pe care să le spună lumii. Iar poveştile pe care ea le spune de atunci aduc bucurie ȋn oamenii ce o citesc, iar asta face ca lumina din ochii ei să crească.

Din acea dimineaţă, a decis să alerge după lucrurile cu adevărat importante pentru sufletul ei. A decis să se ȋntoarcă la adevărata ei esenţă.

Zâna aceea… se numea Aris şi ȋncă este printre noi, amintindu-ne de fiecare dată cât de important este să hrănim ceea ce ne face cu adevărat fericiţi.

Cred că avem cu toţii de ȋnvăţat ceva din ȋntâmplările zânei noastre.

Această perioadă de stop, carantină sau pauză – fiecare o numeşte cum vrea – se vrea şi poate fi o perioadă ȋn care să ne dăm seama fiecare dacă ne-am hrănit partea sufletului care trebuia.

Ȋntrebarea e simplă: erai cu adevărat fericit ȋnainte de această carantină? Alergai după lucrurile care te ajutau ȋntr-adevăr să creşti?

Ne aflăm, fiecare dintre noi, la o răscruce de drumuri. Iar modul ȋn care reflectăm acum ne poate ajuta pe termen lung. Acum e momentul oportun să luăm decizia şi să ȋncepem să alergăm către lucrurile care ne fac cu adevărat fericit.

Aşa ne vom descoperi, fiecare, lumina.