Pe Antonia o ştiu deja de câţiva ani. Ne-am cunoscut la Virtus Antiqua, asociaţia de reconstituire istorică unde activam amândouă. Eram patru “gagici furioase”. A fost dragoste la prima vedere. Când una dintre noi făcea tâmpenii, celelalte fie intrau şi ele ȋn joc, fie râdeau copios până când ȋntâmplarea se transforma ȋn amintire.
Asta ne-a unit: râsul. Antonia e o persoană ambiţioasă, muncitoare, cu muuuult simţ al umorului – ȋmi amintesc când lucram ȋntr-un local al Clujului, iar ea era ȋmpreună cu celelalte două furioase la una dintre mese. N-are rost să spun că râsul lor se auzea de peste tot, iar localul era mare, credeţi-mă.
Una dintre cele mai mari pasiuni ale Antoniei a fost dintotdeauna fotografia, pe care o practica ȋn timpul liber, când nu era ocupată cu orele de Krav-Maga, pe care le susţine ȋntr-un dojo din Cluj. O pasiune pe care s-a hotărât să o fructifice şi să o ia mai ȋn serios de acum ceva vreme, când barza i-a declarat pauză pentru artele marţiale.
Aşa că, ȋncetul cu ȋncetul, s-a apucat serios de treabă. Şi-a luat trăistuţa cu aparatul şi a ieşit ȋn căutarea modelelor perfecte. Preferă portretele pentru că, spune ea, sunt mult mai autentice pentru stilul pe care şi l-a format.
Reuşeşte să-şi transforme modelul ȋntr-o adevărată zeiţă, iar asta vine ȋn principal din faptul că ştie ce să ceară de la el. Este amuzantă, ȋndrăzneaţă, iar asta o ajută mai ales când pozează, ca cel fotografiat să se simtă ȋn largul lui ȋn faţa camerei.
Ce apreciez eu poate cel mai mult la ea este faptul că ȋi plac provocările. Şi faptul că nu se lasă până nu le dă de capăt. Aşa s-a hotărât să ȋncerce o tehnică de fotografie mai complicată, dar cu siguranţă extrem de spectaculoasă şi de atractivă: se numeşte lightpainting photography şi, aşa cum ȋi spune şi numele, se referă la a picta cu lumină ȋntr-o o poză.
Sună foarte uşor ȋn scris. Ei bine, ȋn practică e mai complicat puţin. Trebuie să cunoşti mai mulţi factori: ce lumină foloseşti, cum o foloseşti, de unde o obţii, timpul de expunere al aparatului, cum faci şi modelul să se vadă ȋn ȋntuneric, cum ȋl convingi să stea aşa cum ȋţi doreşti… ce mai, o complicătură.
Dar, după cum v-am spus, Antonia nu e genul de om care să spună nu unei provocări. Aşa că a căutat, a studiat şi a ȋnvăţat exact cum ȋşi poate picta ideile ȋn poze. Apoi a trecut la fapte.
Iar ce a ieşit transformă ȋn mod sigur banalul ȋn spectacol.
Nu vrea să se oprească ȋnsă aici. Vrea să continue atât cu lightpainting, cât şi cu o groază de multe alte idei pe care le are.
Idei pe care le puteţi găsi aici. Şi nu vă sfiiţi să ȋi cereţi ajutorul când veţi vrea şi voi câteva poze de legendă – Antonia e omul potrivit care, printr-un simplu portret, vă poate transforma ȋn adevărate personaje de poveste.
Ultimele postari ale lui Irina Ielciu (vezi toate)
- Clujul cu iz de octombrie - 11 oct. 2019
- Despre oameni, obiceiuri şi… un pic de psihologie - 4 oct. 2019
- O lecţie de istorie altfel: Garda Apulum - 1 oct. 2019
