Acum ceva timp, mi s-a făcut teribil de dor de un spectacol de reconstituire istorică, căci de mult nu am mai trecut pragul unui festival. Aşa că mi-am luat prietenele şi, duse am fost. Le-am dus, pe rând pe la Festivalul Roman Apulum, apoi la Festivalul Cetăţilor Dacice şi ultimul, dar nu cel din urmă DacFest-ul de la Măgura Uroiului, de lângă Simeria.
Pentru mine a fost prilej de revăzut oameni dragi, pentru amica mea, iubitoare de teatru, la fel ca mine, a fost prilej să se ȋndrăgostească de această formă diferită de spectacol, ce aduce la viaţă o perioadă veche şi prezintă momente cheie din vremuri de mult apuse.
Ȋn cazul DacFestului, locaţia superbă şi dragă mie a adăugat un altfel de suflu spectacolelor, parcă le-a dat avânt. Dansurile nimfelor m-au fermecat şi mai că mi-au dat şi mie un imbold către câteva piruete. Bătălia finală m-a dus pe culmile tensiunii şi ale suspansului şi mi-a oferit noi informaţii despre luptele dintre daci şi romani.
Dar preferatele mele au fost luptele de gladiatori – mişcările dinamice şi spectaculoase, interacţiunea constantă cu publicul şi implicarea lui ȋn deznodământul unei lupte, tehnici diferite de luptă, emoţiile puternice pe care le-au provocat, au fost doar câteva dintre elementele care i-au adus pe gladiatori pe locul ȋntâi ȋn topul preferinţelor mele.
Nu m-am putut abţine şi după ultima confruntare am dat fuga până la corturile gladiatorilor din Ludus Apulensis, parte a Gărzii Apulum. Cum sunt curioasă din fire, am vrut să aflu mai multe detalii despre pregătirea lor, despre cum ȋşi construiesc spectacolul şi ce anume i-a ȋndemnat către reenactment-ul istoric.
Aşa l-am ȋntâlnit pe Uwald, unul dintre cei mai vechi gladiatori din Ludus Apulensis, care ne-a spus că o simplă poveste l-a convins pe el şi pe fratele lui să se ȋntoarcă, de câteva ori pe an, ȋn timp şi să ne arate cum era viaţa de gladiator.
Era ȋn 2012 când am pornit şi actualul coleg şi bun prieten, Tudor Roşu, doctor ȋn istorie la Muzeul Naţional din Alba-Iulia, mi-a pomenit, la o ȋntâlnire pe bulevard, de un proiect de reconstituire istorică, ȋn care se vorbea de soldaţi şi m-a ȋntrebat dacă mă interesează. Am zis că noi putem face mult mai mult dacă e cazul, dacă totul e pe mediu antic, nu aveau ei şi gladiatori ȋn perioada aceea?
Şi de la o simplă poveste am ajuns ȋn ziua de azi. Şapte ani de activitate, multe festivaluri ȋn ţară sau ȋn străinătate şi spectacole care, de la an la an, atrag din ce ȋn ce mai mult public.
Scopul Gărzii Apulum este să prezentăm momente din perioada antică, cum era viața în perioada aceea. Practic, e vorba de a educa populația și asta e forma pe care o folosim, o formă pe care o considerăm destul de comestibilă, maleabilă, ușor de asimilat de către public. Fără lecții complicate, științifice ca în școli sau universități. E ca o imagine live, ca un teatru, ca niște imagini de film cu momente ilare, serioase cu trăiri, cu momente obișnuite sau deosebite din perioada respectivă, să fie foarte ușor de ținut minte.
Toţi trei suntem de meserie sportivi şi anume judokani. Faptul că facem judo ne permite să avem o paletă motrică foarte bogată, pe care o folosim şi facem mici cascadorii, mici coregrafii, mai simple sau mai complexe, ȋn funcţie de nivelul de care avem nevoie sau depinde de ce ni se cere, ȋntr-o formă sau alta.
Ce mi-a plăcut ȋntotdeauna la ei, pe dinamism şi construcţia spectacolului, este modul ȋn care ei interacţionează cu publicul şi cum creează cadrul oportun pentru ca fiecare om, fie el adult sau copil, să empatizeze cu personajele aflate ȋn arenă.
Văzându-i ȋn diferite locuri, eram foarte curioasă de modul ȋn care ei se pregătesc pentru public, cum ȋl studiază, ce notiţe ȋşi iau ȋnainte pentru a avea grijă ca oamenii ce ȋi privesc să ȋnţeleagă totul cât mai bine şi să aibă parte cu adevărat de o experienţă din care să ȋnveţe şi, ȋn acelaşi timp, să se şi distreze.
Noi funcţionăm pe o formulă, ne studiem publicul ȋnainte de a intra ȋn arenă. Dacă ne ducem ȋntr-un grup şi sunt foarte mulţi copii, specacolul trebuie să aibă o tentă mult mai nostimă şi mai uşor de asimilat, iar conexiunea trebuie să fie mai mare, mai puternică şi mai intensivă cu copiii.
Dacă avem un public mixt, multe familii, intervine factorul uman, de suflet şi atunci recurgem la diverse scenarii. De exemplu, a fost unul când era vorba despre doi fraţi – nişte fraţi venind din Germania, răpiţi, aduşi ȋn Colosseum, care ȋşi dau seama că sunt fraţi când ȋşi dau coifurile jos, trebuie să se omoare, nu vor, unul se sinucide, celălalt ȋnnebuneşte – o poveste care te aduce la final să pleci plângând sau cu ochii ȋn lacrimi.
Istoria poate fi o corvoadă pentru un oricine dacă nu este povestită aşa cum trebuie. Dar, atunci când pui ȋntâmplările ȋntr-o formă epică şi ai grijă ȋntotdeauna de public, ea devine un instrument de educare căci, aşa cum ştim cu toţii, multe răspunsuri despre viitor se află ȋn trecut.
Ludus Apulensis şi Garda Apulum prezintă deja, de câţiva ani, viaţa din vremuri de demult ȋntr-o manieră aparte, specială. Spectacolele lor sunt dinamice şi au acea doză de storytelling ȋn ele ȋn aşa fel ȋncât oricine poate pleca de acolo cu noi cunoştinţe, dar şi cu garanţia unei amintiri pe care, cred eu, nu ai cum să o uiţi prea curând.
Spectacolele lor le puteţi vedea ȋn fiecare vineri, ȋn cetatea Alba Carolina, sau ȋi puteţi vedea pe la diversele festivaluri din ţară. Mai multe aflaţi aici.
- Ce faci când nu ştii ce să faci? - 3 iul. 2020
- Hai să-ncingi o horă cu arta, la Muzeul Satului din Cluj - 19 iun. 2020
- Povestea unei altfel de veri - 22 mai 2020
