Plimbare de weekend: Castelul Corvinilor

Cum e castelul vostru din poveşti?

Al meu e de culoare ȋnchisă, ȋn stil gotic, nu prea mare, dar nici mic, cadrul perfect pentru un basm cu prinţese şi cavaleri, dragoni şi turniruri medievale, vrăjitoare şi zmei. Şi nu sunt singura care ȋl consideră aşa, având ȋn vedere că este ȋn top 10 “destinaţii de basm din Europa”.

Astăzi vă povestesc despre vestitul Castel al Corvinilor, “cetatea medievală a Hunedoarei”.

România are tolba ei de castele, ce se ȋmpletesc armonios cu cele europene – care sunt, poate, mai mari şi mai grandioase. Fiecare are povestea lui şi fiecare ȋşi are scrisă o pagină de istorie. Fiecare a fost un martor tacit al trecerii timpului.

Şi, cumva, au rămas să ne povestească şi nouă despre trecut.

Castelul Huniazilor, cum i se mai spune, a apărut ȋn secolul XV, din ordinul lui Ioan de Hunedoara, pe vremea aceea voievod al Transilvaniei şi un personaj marcant atât ȋn istoria ţării noastre, cât şi ȋn a celei vecine şi chiar a ȋntregii Europe. A fost ridicat pe locul unei vechi fortăreţe de secol XIV. Castelul a avut un dublu rol – a fost punct strategic fortificat, dar şi reşedinţă feudală. De fapt, este cea mai mare construcţie medievală cu dublu rol, civil şi militar, din România, care se află ȋncă ȋn picioare.

De-a lungul timpului, a suferit diverse transformări. I s-au adăugat turnuri, galerii, donjon-uri, diverse săli şi camere de onoare, de către diverşii săi stăpâni. Parcă l-au pregătit pentru momentul ȋn care castelul va deveni muzeu.

Astfel, vizitându-l, avem ocazia de a admira armuri, săbii şi buzdugane ȋn Sala Cavalerilor, elemente de tortură şi ȋnchisoare ȋn Sala de Tortură, eşafodul din locul de execuţie, camera de domniţe şi domni, Sala Dietei (şi nu, dietă nu se referă la slăbit, ci la o adunare legislativă), dar şi o privelişte ce-ţi taie respiraţia, dintr-unul din turnurile castelului.

Pe mine ȋntotdeauna m-a impresionat curtea castelului. E mare, puţin ȋnclinată şi e ingredientul special care ȋţi dă impresia că te afli ȋntr-un alt timp. E parcă, pentru mine, elementul cel mai real – mai că mă aştept să intre pe poartă călăreţi veniţi de pe câmpul de luptă.

Castelul a inspirat de-a lungul timpului multe poveşti. Unele de groază, altele cu final fericit. Ȋntr-o vreme s-a crezut chiar că Bram Stoker ar fi folosit acest loc şi l-ar fi transformat ȋn castelul lui Dracula, dat fiind faptul că Vlad Ţepeş a fost ţinut prizonier aici.

Unii spuneau că ar fi bântuit – echipe de “cercetare” ale unor emisiuni străine au fost aici pentru a căuta acele fantome şi a da lumii un răspuns clar. Câţiva spun că au reuşit – nu ştiu voi, dar eu nu am auzit nici o fantomă din Transilvania secolelor trecute să vorbească o engleză perfectă şi actuală (fantoma “descoperită” ar fi spus flowers).

Alţii i-au ȋmprumutat frumuseţea pentru a-l folosi drept cadrul unor filme. Ghost Rider a avut câteva scene aici, Secretul armei secrete şi-a fugărit actorii prin Sala Cavalerilor şi, recent, The Nun, filmul horror din seria The Conjuring şi-a plasat o mare parte din poveste ȋntre zidurile castelului – scenariştii au declarat chiar că povestea filmului ar fi fost inspirată de el.

E frumos. Şi e al nostru. Se bucură anual de sute de mii de turişti.

Fii şi tu printre ei!

Dacă nu ai mai fost, nu mai sta pe gânduri. Mâine ȋncepe weekend-ul, e plăcut afară şi e timp numa’ bun de un mic roadtrip. Crede-mă, e un loc ce te ȋncarcă de energie, dacă ȋl laşi – la ȋnceput, s-ar putea să nu pară, sunt multe trepte de urcat, dar crede-mă pe cuvânt.