Parfum de TIFF

Dragi copii, mai mari sau mici, LA MULŢI ANI!

Zic mai mari pentru că nimeni n-ar trebui să ȋşi piardă sufletul de copil – da, ne responsabilizăm, dar e bine să păstrăm o doză de inocenţă ȋn noi, căci ea e cea care te ajută să fii exploratorul propriei tale vieţi.

Pe mine, el mă ajută să creez şi să descopăr lucruri.

El m-a ajutat să descopăr şi anul acesta TIFF-ul. N-am reuşit să ajung la toate proiecţiile, partea adultă din mine a avut grijă să mă ȋntoarcă de printre nori.

Dar ce vă pot spune este că oraşul are parcă alt aer ȋn săptămâna aceasta. Există, sau cel puţin aşa simt eu, un murmur colectiv ce miroase a pasiune pentru film. E linişte, dar parcă e şi zgomot, doar că un zgomot care ţi-e mai mare dragul să-l asculţi.

Şi nu, aici nu mă refer la trafic, ci mă refer la perioada de seară de exemplu. Atunci când Piaţa Unirii tace mâlc, iar singurul sunet este cel produs de personajele filmului.

Duminica trecută, după-amiază, ieşisem la o cafea ȋn centru. Şi, pentru că eu mă ȋntind de obicei la discuţii, m-am trezit că se făcu ora zece. Am luat ceva de mâncare şi, ȋn drumul spre maşină, am găsit un loc confortabil, ȋn Piaţă, de stat şi privit puţin din filmul ce se proiecta.

A fost magic.

Ieri eram ȋn Piaţa Muzeului, discutând despre câteva proiecte. Iar frânturile de conversaţie auzite din jurul meu se ȋnvârteau ȋn jurul subiectelor precum Ingmar Bergman, Virtual Reality Cinema sau despre cum poate influenţa un film factori precum turismul, calitatea vieţii sau dezvoltarea unui oraş.

Ȋmi pare rău că n-am reuşit să ajung ȋnsă la Weekend la Castel by TIFF. Logistica nu mi-a permis, dar am auzit că totul a ieşit brici. Brici ȋn sensul ȋn care toată lumea care a ajuns a sărbătorit filmul prin activităţile dedicate copiilor, proiecţia specială din cadrul Castelului Banffy şi, evident, mica petrecere de după.

Zilele acestea, oraşul vibrează. Ne arată că e viu prin oamenii care ne dau ocazia să ieşim din casă şi să luăm parte din povestea acestui festival de film.

TIFF nu e doar despre proiecţiile de film, ci a devenit o stare de spirit a oraşului. Un capitol important al poveştii Clujului, ce dă oraşului aroma de cineast. Nu suntem nici pe departe Hollywood, dar filmul trăieşte şi ȋn inima Transilvaniei!