Mai sunt doar câteva zile şi Paştele, cea mai importantă sărbătoare creştină, va intra din nou în sufletele şi în casele noastre. Sâmbătă noaptea, cu lumânări în mână, cu suflet şi gând curat, vom cânta iar: „Hristos a înviat!”

Paştele este o sărbătoare plină de obiceiuri şi tradiţii, care diferă chiar de la o zonă la alta, în România, în funcţie şi de influenţele pe care cultura diverselor naţii conlocuitoare au lăsat-o în regiunile în care acestea au trăit.

Etnologul Aurel Bodiu spune că, pe lângă sărbătorirea Învierii Fiului lui Dumnezeu, toate obiceiurile pe care le ştim fiecare dintre noi, de mic copil, nu fac altceva decât să sărbătorească venirea primăverii.

 

Tradiţia mielului de Paşti

„La fel ca la toate marile praznice, şi la Paşti vorbim de un sacrificiu. Aceste sacrificii, jertfe, s-au făcut încă de la începuturile lumii, de la Cain şi Abel. Să nu uităm de sacrificiile făcute pe altarele zeilor, cu scopul de a aduce în schimb, sănătate şi belşug. Orice faptă cerea răsplată! Dăruiai ceva, primeai ceva în schimb”, afirmă tnologul Aurel Bodiu. Creştinii au preluat obiceiul jertfei, întâlnit până în zilele în care Hristos a fost printre noi, când acesta ne-a explicat că nu e importantă jertfa umană sau animală, mult mai importantă e jertfa sufletului. Ideea s-a păstrat, totuşi, până în zilele noastre, iar mielul e întruchiparea lui Hristos şi a jertfei Lui pentru noi. Să nu uităm nici că creştinii se referă azi la Iisus ca la „mielul lui Dumnezeu”.

În tradiţia populară se spune că mielul este aducător de noroc şi că, dacă întâlneşti un miel în preajma Paştelui, este semn de noroc şi bunăstare. În popor există şi superstiţia că diavolul poate lua forma oricărui animal, mai puţin pe cea a unui miel, datorită legăturii sale cu sacralitatea.

 

Oul de Paşti

Considerat modelul Cosmosului, simbol al creaţiei, Oul Primordial, simbolistica oului este una precreştină. Şi popoarele antice considerau oul, simbol al Cerului. Partea de jos, cea rotundă, aparţine Pământului, partea de deasupra e a Cerului, de unde s-au născut Luna, Soarele şi stelele. De aceea, atunci când au început femeile să vopsească ouă, culoarea folosită era galbenul, simbolul Cerului. În tradiţia creştină, ouăle roşii simbolizează sângele vărsat de Iisus şi miracolul renaşterii. Cromatica şi motivele decorative diferă de la zonă la zonă şi chiar de la creator la creator, depinzând de imaginaţia acestuia. Una dintre legendele creştine explică de ce înroşesc ouă de Paşti: se spune că Maica Domnului s-a dus să îşi plângă fiul, răstignit pe cruce şi a aşezat coşul cu ouă pe care le avea, lângă cruce. Se pare că acestea s-au înroşit datorită sângelui ce a picurat din rănile lui Hristos.

 

Ciocnitul ouălor

Ciocnitul ouălor reprezintă sacrificiul primordial al divinităţii. Acesta se face după reguli precise: persoana mai în vârstă din casă ciocneşte capul oului de capul oului ţinut în mână de partener, în timp ce rosteşte “Hristos a Înviat!”, la care se răspunde: „Adevărat a Înviat!”. Ciocnesc mai întâi soţii între ei, apoi copiii cu părinţii, după care părinţii cu celelalte rude, cu prietenii şi vecinii invitaţi la masă.

 

Iepuraşul

Preluat din lumea germanică a festivalurilor păgâne, iepuraşul simbolizează fertilitatea, primăvara, bucuria. Acest obicei a fost împrumutat de români, încă din perioada interbelică. În satele din Transilvania, saşii aveau acest obicei al iepuraşului, pe care îl ascundeau în grădină, printre firele de iarbă iar în Duminica de Paşti, copiii trebuiau să îl caute şi să îl găsească, pentru că el aducea primăvara şi ouăle roşii, ascunse şi ele prin iarbă.

 

Obiceiul udatului sau al stropitului

 

„Udatul” de Paşti e un obicei al purificării şi al fertilităţii: natura, pământul, plantele trebuie să reînvie, au nevoie să fie udate, stropite, pentru a fi rodnice. Şi fetele şi femeile frumoase trebuie stropite, pentru a fi curate şi sănătoase şi pentru a face copii frumoşi şi sănătoşi. În unele părţi ale ţării, acest obicei al udatului se făcea cu găleata cu apă. Urzicatul cu frunze de urzică, pe picioarele fetelor şi al femeilor, un alt obicei rural, are aceeaşi semnificaţie: a fertilităţii. Utilizarea parfumului, astăzi, a schimbat doar substanţa, esenţa gestulului, rămânând aceeaşi.

 

Pasca

Pâinea de Paşti se numeşte Pască. Aceasta are o formă rotundă, pentru că se crede că aşa au fost scutecele Mântuitorului. De obicei, se pun în ea sare, lapte, cuişoare, scorţişoară, şofran. Uneori are la mijloc o cruce, alteori este simplă. În Bucovina există o legendă conform căreia Iisus Hristos, înainte de a fi prins şi răstignit, le spune discipolilor că dacă până acum au mâncat copturi nedospite şi nesărate, adică turţe sau azime, de acum înainte vor mânca pasca, o coptură dospită şi sărată.

 

Haine noi

Un alt obicei spune că în prima zi de Paşti ar fi bine să purtăm haine noi, în semn de respect pentru această sărbătoare. Ne-am curăţat sufletul, prin post şi rugăciune şi putem să ne primenim şi trupul, pentru a întâmpina în deplină curăţenie, Naşterea lui Isus şi primăvara.

 

Lumina(lumânarea) de la Înviere

 

Se spune că e bine să păstrezi în casă, lumânarea şi lumina de la Înviere. Atunci când “e vreme mare”: grindină, furtuni sau mari primejdii, e bine să se aprindă lumânarea din noaptea Învierii. În Bucovina e obiceiul ca, în noaptea Învierii, gospodăriile să fie cât mai luminate. Se lasă aprinse luminile în toată casa şi în curte, în cinstea luminii pe care a adus-o Hristos în lume, prin Învierea Sa.

 

Indiferent de simbolistica obiceiurilor de Paşti din diverse colţuri ale ţării sau ale lumii, importanţa acestei sărbători, pentru mine, personal, pe lângă dovada Învierii lui Isus, e dată şi de credinţa că ÎNTOTDEAUNA MAI EXISTĂ O ŞANSĂ DE MÂNTUIRE!

 

 

 

Angel