Am cunoscut-o întâmplător, la Librăria Humanitas. Era în jur de ora prânzului, în luna lui cuptor, când orice loc răcăros ce te fereşte de fierbinţeala de afară nu doar te încarcă cu oxigen, ci ţi se pare o adevărată bucăţică din Rai. Iniţial, am crezut că s-a refugiat printre cărţi cât să respire un alt aer, apoi, privind-o mai atentă, mi-am dat seama că chiar respira într-un alt ritm, al cuvintelor scrise, parcă, iar pe faţa ei se citea bucuria cunoaşterii unui lucru absolut nou şi aşteptat, cumva, de mult. Parcă acum ar fi descoperit pentru prima dată cititul, cărţile, librăriile…cu toate acestea eram sigură că se simţea absolut în largul ei, în Universul ei…era un personaj dintr-o altă poveste, ca şi cel din poveştile învăţătoarei mele, care încerca să ne explice, în clasele primare, ce înseamnă bucuria lecturii. Uite, aveam să o descopăr acum, în Humanitas, după atâţia ani de atunci…exista iar mie mi se părea ireal.
Pesemne că o priveam destul de insitent, pentru că unul dintre librari, cunoscându-mă, a venit la mine şi mi-a spus: „E Mihaela Gligor, cercetător ştiinţific în cadrul Academiei Române, filiala Cluj, autoarea volumului „Mircea Eliade. Anii tulburi.1932—1938”. Vino să vă fac cunoştinţă!”.
În momentul când s-a întors către mine, cu faţa luminată, încadrată de un zâmbet larg şi cald, cu ochii mari, albaştri, am avut impresia că ne ştim de –o viaţă. Aşa s-au şi prins poveştile noastre, de parcă ne cunoşteam de când lumea. În doar câteva minute păşeam grăbite către Academia Română, pentru că acolo erau câteva cărţi traduse de Mihaela, pe care vroia să mi le dăruiască. Eu încă nu mă acordasem cu derularea evenimentelor şi eram total mirată, odată pentru că simţeam acel straniu sentiment că parcă ne-am cunoaşte dintr-o altă viaţă şi o dată pentru că se arăta atât de generoasă cu mine.
Pe drum către Academie, mi-a povestit pe scurt că viaţa şi cariera ei sunt strâns legate de Eliade. Că după ce a citit prima dată Maitreyi, a ştiut că acesta este începutul drumului ei şi ca va veni la Cluj pentru a-l studia pe Mircea Eliade. Vorbind cu un aer atât de familiar despre filosof, îmi dădea impresia că nu doar l-a studiat ci şi cunoscut, cumva, cândva. Şi într-un fel, aşa şi este! Pentru că, aveam să aflu, în timp ce beam pe nerăsuflate un pahar cu apă rece, într-una din sălile Academiei, Mihaela a urmat Facultatea de Filosofie din cadrul UBB, şi că a obţinut chiar şi un Doctor în Filosofie cu o teză, cum altfel, despre Eliade: „Mircea Eliade şi extrema dreaptă românească”. Şi pentru că ochii ei mari şi albaştri vor mai mult decât să impresioneze orice interlocutor, dorinţa lor cea mai mare fiind aceea de a vedea şi a cunoaşte, pentru a înţelege, Mihaela şi-a propus să meargă la propriu pe urmele filosofului român, în India, acasă la Maitreyi.
Şi pentru că o vorbă spune în India că lucrurile se întâmplă numai atunci când trebuie să se întâmple, când le e dat să fie, în 2007, Mihaela a participat la Seminarul Internaţional despre Istoria Religiilor, dedicat lui Mircea Eliade. A fost momentul care a declanşat un întreg proces al cunoaşterii şi redescoperirii de sine, afirmă zâmbind extrem de fericită, Mihaela.
„Nu doar că am luat urma paşilor lui Eliade, că m-am plimbat pe lângă Lacurile Dakuria(pe unde se plimba şi Eliade, deseori însoţit de Maitreyi), că am văzut casa de pe strada Ripon, că am avut plăcerea să îi cunosc pe cei din familia lui Maitreyi şi să intru în casa lor, dar redescoperind-o pe Maitreyi, la ea acasă, m-am îndrăgostit de India.”
Poate că de acolo, mă gândeam eu în timp ce Mihaela povestea, are bucuria aceasta constantă în privire şi zâmbetul ăsta curat…
„Ce e atât de fascinant la India?!”
„Totul! E un univers fascinant, complet diferit de al nostru. Poţi să citeşti oricât despre fascinaţia culorilor, a mirosului, despre spectacolul străzii…când ajungi acolo, totul e diferit. India mea e un pământ fantastic, care a depăşit toate aşteptările mele. Dar cel mai mult iubesc oamenii de acolo. Sunt extrem de calzi, de primitori, de deschişi. Nu contează ce educaţie au, ce religie sau din ce castă fac parte, ei sunt mereu dispuşi să te ajute. Am cunoscut o mulţime de oameni minunaţi acolo, de la oameni simpli, la nepotul maharajahului care i-a acordat bursa lui Eliade, la fostul preşedinte indian, APJ Abdul Kalam, tot acolo am avut onoarea să îl cunosc pe laureatul Nobel, prof. Amartya Sen şi, tot acolo am fost fericită să o cunosc pe nora personajului nostru, Maitreyi Devi. ”
Poate de aceea se simte în India ca şi acasă şi poate de aceea şi-a făcut extrem de mulţi prieteni, pentru că a descoperit acolo aceleaşi valori în care crede şi ea. Poate că acolo e locul ei…
Acu ceva vreme, când mi-a povestit că vrea să aducă la Cluj o parte din India, m-am bucurat enorm de mult, pentru că am simţit că a reuşit să facă ceea ce mulţi dintre noi doar visăm: să ne urmăm destinul dincolo de scriitura-i dată şi să dăruim celor de lângă noi, parte din cunoaşterea şi fericirea noastră.
Şi asta îşi propune şi Mihaela să facă odată ce deschide Centrul Clujean pentru Studii Indiene din cadrul Universității Babeș Bolyai. Să aducă indianistica lui Eliade la Cluj şi să demonstreze că aceasta poate avea noroc în România. Şi va fi deschis tuturor celor care vor să descopere, să cunoască şi să înţeleagă o parte din cultura Indiei: se vor ţine cursuri de cultură, civilizaţie şi limbă(sanscrită, bengali, hindi), la care vor preda inclusiv profesori din India. Va fi o colaborare între acest Centru şi altele similare din India, Europa şi SUA. Tot acolo vor putea fi organizate conferinţe, seminarii, lansări de carte dar şi expoziţii foto, filme documentare sau spectacole de muzică clasică indiană. Ei, şi acesta va fi doar începutul, sunt convinsă, pentru că ochii ei mari şi albaştri şi zâmbetul acesta senin, larg şi cald vor face mult mai mult de atât. Şi pentru că sigur veţi mai auzi multe lucruri bune despre Mihaela Gligor, de acum înainte, vă sfătuiesc să o vizitaţi atât la Centrul Clujean pentru Studii Indiene de la Facultatea de Litere, str. Horea, nr. 31, cât şi la adresa. http://indian.centre.ubbcluj.ro
Angel
- Mami, tu când mă cerţi, mă mai iubeşti? - 17 iun. 2015
- Prinți, prințese și dragoni în mijlocul Clujului - 2 iun. 2015
- Atunci când obişnuinţa ia locul iubirii - 1 iun. 2015
One comment
Frumos si …incurajator… Felicitari!