O mulţime de amintiri, de imagini, sunete şi mirosuri mă năpădesc ori de câte ori mă gândesc la…”acasă”…şi de fiecare dată mi se înseninează faţa şi simt că acolo, în locul acela simplu, undeva departe, printre dealurile acoperite cu livezi şi brazi, stă toată esenţa şi simplitatea de care eu, adult acum, am nevoie.
Poate că e nevoie de mai mult de un gram de experienţă de viaţă şi de întâmplări care să te maturizeze, pentru a deprinde înţelesul acestui “acasă”. Poate că e nevoie să stai departe de ai tăi, ca să simţi şi să înţelegi dorul…care vine odată cu senzaţia scurgerii rapide şi pe nesimţite a timpului…se duc şi se pier toate, rămân doar amintirile…
Oricât de multe locuri fantastice am descoperit în călătoriile mele, nicăieri nu am simţit nevoia să mă descalţ şi să umblu cu picioarele goale prin iarbă, pentru a mă încărca cu energia Mamei Pământ. Fac asta în fiecare vară, dar abia după ce am citit despre încărcarea cu energie din pământul în care te-ai născut, am înţeles de ce instinctiv, fără a încerca să găsesc vreo explicaţie logică, făceam mereu acest lucru. E metoda simplă dar eficientă a reîntoarcerii către tine însuţi şi conectarea la energia materiei din care am fost zămisliţi. Poate că acesta este avantajul oraşelor mici, cu iarbă verde în faţa caselor, altfel nu ştiu cum m-aş fi descurcat dacă mă năşteam undeva la etajul VI…dar sunt convinsă că există un “acasă” şi o Mamă Pământ pentru fiecare dintre noi, oricare ar fi etajul la care ne naştem…
Şi îmi mai e drag ceva de acasă……cred că mult prea devreme îl studiem în şcoală pe Marcel Proust şi a lui “A la recherche du temps perdu”. Nu îi înţelegem scriitura pe deplin pentru că nu avem suficiente experienţe. Astăzi însă, le mulţumesc anilor mei pentru că, odată invadate papilele mele gustative de diverse esenţe, acestea trezesc în mine, brusc, imagini şi momente ale copilăriei: prăjiturile de casă ale mamei, plăcintele bunicii sau ciocolata făcută de mătuşa…şi fiecare rememorare gustativ olfactivă, e însoţită de imagini. Şi de bucurie, a vremurilor acelora şi a retrăirii momentelor de acolo, de “acasă”.
Şi dacă toate astea nu ar fi însoţite de candoarea celor mai frumoşi ani, probabil că nu ar fi decât experienţe de viaţă. Cu siguranţă, însă, sunt mai mult decât atât, pentru că toate s-au petrecut sub atenta privire a părinţilor noştri…pe ei îi ştim şi îi identificăm cu acel “acasă”…
Angel
- Mami, tu când mă cerţi, mă mai iubeşti? - 17 iun. 2015
- Prinți, prințese și dragoni în mijlocul Clujului - 2 iun. 2015
- Atunci când obişnuinţa ia locul iubirii - 1 iun. 2015
