Am apăsat pe clanta uşii de lângă intrarea în templul shaolin. Am păşit într-o încăpere ornată cu bambuşi, felinare roşii, ghirlande de plante verzi de plastic care atârnau de pe tavan. Părea că sosisem într-un fel de sătuc tropical, doar aşa sugera şi numele localului, Congee Village.
Nu eram acolo pentru decor, ci pentru mâncare. Specialitatea casei, un fel cantonez, congee, un terci fierbinte de orez ultrafiert, cu vită, pui, raţă, porc, legume, peşte sau fructe de mare – mă rog, cam ce îţi dorea inima şi ce îţi poftea stomacul, numai bun pentru toamna rece de afară care se instalase în oraş.
O privire scurtă pe meniu şi ochii mi se fac cât cepele: sînge de raţă cu arpagic, ceapă verde şi ghimbir, limbă de raţă gătită sautee cu mazăre verde si sos X.O (ce o fi aia, xtra-ordinar?), intestine de porc sau raţă, la alegere, fierte, fripte, sau sautee, acompaniate de murături chinezesti ori sos de soia. O poză îmi atrage atentia: o chestie gelatinoasă gri, strălucitoare, care parcă avea şi multe picioruşe, stătea culcată pe o farfurie, între o labă de gâscă si un smoc de broccoli. Chestia gelatinoasă era castravete de mare, o vietate dealftel toxică din specia echinoderme (rudă cu steaua de mare), considerată delicatesă în bucătăria chinezească.
Mă decid pentru o porţie de limbă de raţă, zic – dacă mănânc limbă de vacă, cea de raţă ce are? Apoi comand congee cu carne de vită. Îmi este poftă şi de fructe de mare, aşa că iau un fel de tocăniţă alburie gelatinoasă din respectivele fructe aşezată peste o grămăjoară de tăiţei crocanţi. Lichidul alburiu gelatinos înmoaie tăiţeii şi le dă gust, adică îi face comestibili. Nu mă abţin să comand o porţie de … gheare de pui dezosate.
Chelneriţa aduce farfuriile, una după alta, privindu-mă ciudat. În sală, în jurul meselor rotunde, sunt doar asiatici. Însuşi murmurul vocilor este diferit, toţi vorbesc chineză . Puteam să fiu foarte bine şi într-un restaurant din China. « E cam multă mâncare », îmi spune ea, pe un ton suav. Când farfuriile nu mai încap pe masă, îmi dau seama că are dreptate.
Ghearele de pui dezosate – practic pieliţă de pe gheare, fiartă al dente, aşa ca să fie puţin elastică. Gustul însă era plăcut, datorită sosului dulce acrişor : odată ce ieşea din raza vizuală, pieliţa devenea comestibilă.
Farfuria plină cu limbi de raţă răsfirate printre păstăile verzi m-a făcut să mă simt vinovată: porţia mea conţinea limbile de la un cârd întreg de biete zburătoare. Limba, bună, cărnoasă, însă cu o surpriză: un oscior, care o făcea mai greu de savurat.
După o masă aşa copioasă, după texturi aşa de noi şi surprinzătoare, cel mai tare îmi doresc ceva dulce. Cer meniul, desertul este pe a doua pagină, înghesuit într-un colţ, adică nu vii la Congee Village pentru desert. Singurul lucru pe care mi-l permit este crema de zahăr ars şi “simmered snow fungus” cu miez de caise… În rest sunt cuiburi de păsare fierte cu nucă de cocos sau papaya. Da, am scris bine, cuib de pasăre – cuib de un soi de rândunică asiatică care îşi face cuibul din salivă şi îl agaţă de pereţii stâncoşi ai peşterilor în care trăiesc. Nu mă încântă nici ciuperca de zăpadă şi nici cuibul de păsare, în pofida proprietăţilor medicinale neasemuite. Oricum, cuib de pasăre nu îmi permit, în preţ sunt incluse şi proprietătile medicinale şi munca periculoasă a celor care se caţără să le culeagă. Nouăzeci de dolari un cuibuşor cu papaya.
Alte poveşti de-ale Luminiței Cuna le găsiți AICI.
Clujeancă entuziastă, ea duce imaginea frumoasă a României oriunde cu ea. De departe, ne aduce poveşti despre oamenii întâlniţi, păţaniile de care a avut parte şi ne arată, într-un mod inedit, locuri pe care am putea ajunge, vreodată, să le vizităm. O găsiti si la lumi.blog.
- Prietena de pandemie - 22 oct. 2020
- Medicinistul care tratează newyorchezii cu muzică - 22 ian. 2020
- Terapista de la locul de muncă - 8 ian. 2020
