Poveşti din ClujClujul vintageMeserii uitate sau neștiute – manufacturieri și meseriași din spațiul urban de...

Meserii uitate sau neștiute – manufacturieri și meseriași din spațiul urban de altădată

Orașele de odinioară aveau o categorie aparte de manufacturieri care se bucura de apreciere și de un statut privilegiat datorat iscusinței și profesionalismului. Meseriile rare din spațiul urban au făcut obiectul unui proiect de cercetare al lui Cătălin Alexa, întins pe doi ani (2015-2017), proiect realizat prin intervievarea și fotografierea unor meseriași a căror profesie fie nu mai face parte din nomenclatorul de meserii, fie este uitată de mulți oameni sau chiar neștiută de și mai mulți dintre semenii noștri.

Fiecare meseriaș este un personaj de poveste care ne introduce în lumea atelierului său, un laborator urban în care se produc, se vând sau se repară obiecte dintre cele mai comune, dar care trecute prin mâna meșterului primesc acea pecete a unicității.

Cătălin Alexa a colindat Bucureștiul în căutarea acestor meseriași, dar ei sunt parte a poveștilor uitate din fiecare oraș al țării. Meserii care odinioară erau foarte căutate și pentru care exista o cerere din partea pieței, sunt acum semi-abandonate făcând mai degrabă obiectul unor studii sau articole despre rarități și ciudățenii urbane decât despre meseria în sine. Cătălin Alexa prezintă însă nu doar o poveste, nu-l interesează bizarul sau excentricitatea, nici elementul de show mediatic, ci o profundă incursiune în meseriile de altădată și în viața profesională a celor care le mai practică. Din milioane de oameni care muncesc, 34 de meseriași ne introduc în lumea mai puțin cunoscută a profesiilor care au dispărut sau care sunt pe cale să dispară.

Personajele poveștii despre meserii uitate prin ungherele urbanului sunt autentice, numele acestora, fotografia, atelierul și instrumentele de lucru creionând o istorie vie care poate fi descoperită de fiecare dintre noi. Toți acești oameni deosebiți ne prezintă câte o frântură din realitatea pe cale să se volatilizeze: Nea Nae (umbrelar) care apare alături de câinele Limbă, Nea Gigi (sticlar), Cristian Alexeev (bijutier), Radu Anghel (tinichigiu), Gheorghe Bellu (anticar de artă), Constantin Paraschiv (lustragiu), Ion Stanciu (blănar), Ion Moga (geamgiu), Nicolae Potenchin (pantofar), Spiridon Naftan (marochiner), Oprica Aldoiu (remaieuză), Doamna Adriana (dactilografă), Gabriel Crigloska (reparator de camere foto analog), Valentin Nae (fotograf de studio), Paul Ionescu (păpușar marionetist), Emil Klosterman (brichetar), Marian Neagu (peruchier), Haig Keșkerian (cafegiu), Ion Ionescu (proiecționist), Petre Tiu (bobinator), Jean Petrescu (tocilar), Maria Marinescu (retușieră), Nicolae Mușcel (anticar de carte), Doamna Răducu (sifonăreasă), Mihai Georgescu (plăpumar), Ion Stancici (lăcătuș), Vicențiu Pavelea (legător de artă), Viorel Pater (butafor), Doamna Lidia (stopeză), Dumitru Caraiani (vânzător de lozuri), Nea Nelu (fochist), Tudor Blănaru (frezor), Dumitru Cotruță (depanator radio-tv), Radu Pană (taxiderm).

Expoziția cu titlul „End of a World as We Know It” este rezultatul acestui minunat proiect care aduce în fața publicului o comoară urbană de mult uitată: meseriașul autentic și dedicat profesiei sale, nostalgia lucrurilor unicat, dar mai cu seamă grija pentru obiectele care ne înconjoară. Dacă în timpurile actuale în care putem renunța foarte ușor atât la relații personale, cât și la obiectele pe care le achiziționăm cu prețul efortului și a timpului nostru,  expoziția „End of a World as We Know It” este o incursiune în vremurile în care a repara, a conserva, a păstra, a respecta făceau parte integrantă din comportamentul social; demersul este un tribut adus unor oameni minunați  care ne amintesc de meserii uitate acum în cotloanele orașelor, în timpul nefast al consumerismului compulsiv și al obiectelor de unică folosință.

Expoziția „End of a World as We Know It” a lui Cătălin Alexa poate fi vizitată până în 7 ianuarie 2018 la Turnul Croitorilor  – Centru de Cultură Urbană Cluj, Strada Baba Novac, nr. 35, intrarea fiind liberă.

Dr. Ancuța-Lăcrimioara Chiș
Manager Asociația Clujul de altădată

 

 

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Mai Multe

More article