Mesele de Crăciun de odinioară

Sărbătoarea Crăciunului a adus întotdeauna bucuria de a fi alături de cei dragi. Atât cei mari, cât și cei mai mici așteptau cu nerăbdare preparatele care aveau la bază carnea de porc. Ceea ce era specific orașelor din Transilvania și mai cu seamă Clujului, era faptul că măcelarul era cel care avea rolul cel mai important în pregătirea bunătăților.

Cu toate schimbările aduse de dezvoltarea comerțului și de diversificarea produselor alimentare, la începutul secolului XX, la Crăciun, clujenii preferau tot mâncărurile tradiționale. Restricții cu privire la creșterea porcilor în oraș au venit abia în anii ’60, iar dacă nu ținea un porc, fiecare familie își cumpăra unul înainte de sărbători.

Măcelarii orașului erau la mare căutare atunci, deoarece ei pregăteau toate mezelurile. Gustul acestora depindea foarte mult de priceperea măcelarului, de la modul în care acesta sacrifica porcul, până la condimentele pe care le utiliza în prepararea sortimentelor, fiecare având rețete personale, de aceea multe familii, tăiau porcul în funcție de programul măcelarului preferat.

În seara de Crăciun, întreaga familie se așeza la masă, servind preparatele din porc: caltaboș, sângerete, tobă, slănină fiartă cu boia, șoric, cârnaț crud înghețat și jumări, alături de murături din belșug.

Ca preparat de bază se servea friptura de curcan deoarece exista superstiția că pasărea dă cu picioarele înapoi, lăsând problemele în spate pentru a dăinui liniștea și pacea. La Revelion se evita carnea de pasăre, preferându-se în schimb friptura de porc, deoarece porcul scurmă înainte, astfel ca noul an să fie început cu forță și determinare.

Ca desert, cozonacii cu nucă, mac sau brânză se preparau pentru a fi serviți în familie, în timp ce pentru colindători, era obiceiul de a pregăti gogoși. Până spre dimineață familia rămânea trează așteptând colindătorii, fiind un gest de impolitețe ca aceștia să te găsească dormind.

Existau și familii mai îndrăznețe care alături de rețetele tradiționale serveau sosuri pe bază de fructe exotice sau pe lângă cozonac sau kürtőskalács adăugau deserturi mai elaborate, dar bucuria de la masa de Crăciun avea un numitor comun: simplitatea.

În familiile obișnuite din Cluj, era obiceiul ca la masa de Crăciun să se invite o persoană săracă, pentru a avea parte de o masă pe care aceasta nu și-o putea permite. Era gestul suprem de bunătate, invitând persoane din aceeași categorie socială, mesele și cadourile se recompensau prin invitații similare, dar chemând un om sărac care nu avea posibilitatea de a întoarce darul, era semnul dezinteresat al adevăratei iubiri creștine.