Târgul de la Negreni, Oserul din Cluj……doar pentru pasionați.

Târgurile pentru colecționari şi pasionați

Am fost la o „flea market” la Lisabona şi am nimerit la una chiar şi în Barcelona. Am fost la Târgul de la Negreni aproape în fiecare an şi, de fiecare dată, deabia aşteptam anul următor. Peste tot, în toate colțurile acestei lumi a colecționarilor, am văzut lucruri excepționale, obiecte inedite şi oameni frumoşi.

targ negreni11

La noi, sintagma „piață de vechituri” e …..total nepotrivită. Eu i-aş spune mai degrabă Târg pentru colecționari şi pasionați. Fie că eşti în Copenhaga sau Singapore, la Londra sau New York,  la Paris sau San Diego,  „flea market”-urile sunt asemănătoare. …. Nu este nici cea mai mică diferență între ele.

Fiecare oraş care se respectă, are câte o oază de comori ascunse, câte o piaţă de lucruri vechi, personale, moştenite, primite, găsite, uitate….

Sunt pasionată de lucruri cu „parfum” şi cu „poveste” şi de asta sunt o împătimită a târgurilor. Toate au acelaşi aer misterios, aceiaşi vânzători pasionaţi care deabia aşteaptă să-ţi spună povestea comorilor personale, aceiaşi cumpărători fermecaţi de vechi şi …totuşi nou.

La aceste târguri mergi pur şi simplu ca într-o excursie înapoi în timp. Nu cauţi nimic în mod special, dar descoperi la tot pasul lucruri de care simţi imediat că ai pur şi simplu nevoie. Nu ştiu pe nimeni care să-şi dorească o caleaşcă veche, o puşcă cu baionetă, o cască de poliţist englez, coarne de cerb, poze cu bunici necunoscuţi, roţi de caruţă, scaune desperecheate, mandoline dezacordate, case de marcat din anii 1930, sau maşini de scris de la începutul secolului trecut. Dar, de asemenea, nu ştiu pe nimeni care să fi plecat cu mâna goală dintr-o fascinantă experienţă dintr-un astfel de târg.

Dacă n-ai ce face într-o sâmbătă dimineaţă, hai în Oser, sau hai în octombrie la Negreni la Târgul Coaselor.

Îţi garantez că te va prinde „microbul”.

PS. Ghiceşte dacă te încumeţi, care fotografie e din Oser, care de la Negreni, care de la Lisabona şi care de la Barcelona. E greu, ştiu, dar tocmai pentru că nu e nicio diferenţă notabilă între aceste minunate târguri pentru colecționari şi pasionați.

 

Mihaela Moraru