Magia oglinzilor la Untold

Oglinda – un instrument atât de banal şi totuşi atât de necesar nouă. Fie că suntem fete sau băieţi, studiile arată că petrecem cam… mă rog, nu ştiu exact, dar ȋn orice caz, mult timp ȋn faţa oglinzii. Fie ca să ne aranjăm, să ne studiem diferite reacţii sau, ȋn cazul meu, să ȋmi conturez diferite personaje, oglinda e un obiect fără de care nu cred că am mai putea trăi.

Ea există din cele mai vechi timpuri – la romani, de exemplu, oglinda era constituită dintr-un metal extrem de bine şlefuit, ȋn aşa fel ȋncât cei ce se uitau vedeau o imagine uşor distorsionată – pe bune, am ȋncercat şi aşa e.
Ȋncă din cele mai vechi timpuri, oglinda a primit tot felul de semnificaţii, majoritatea plasând-o ȋn sfera ocultului. Mulţi considerau că oglinzile puteau fura sufletul unei persoane după moarte, alţii că l-ar adăposti pe necurat, sau că ar fi un portal spre o altă lume.

Aşa s-au gândit şi cei de la Untold anul acesta, prin folosirea motivului oglinzii ȋn organizarea festivalului şi amenajarea setting-ului.

Tot locul e ȋmpânzit de oglinzi, mai mici sau mai mari. Ȋn zona Forest a festivalului există două oglinzi prinse de copaci, atât de mişto şi de feerice ȋncât mai că ȋţi vine să intri ȋn pielea mamei vitrege a lui Albă-ca-Zăpada şi să ȋntrebi şi tu cine e cea mai frumoasă din ţară.

O oglindă gigant e plasată şi ȋn faţa lacului Chios, ȋntr-un decor de poveste, plin cu luminiţe, lebede, care seară de seară e gazda unui spectacol cu lasere atât de captivant ȋn aşa fel ȋncât să nu ȋţi poţi lua ochii de la el. Eu era să cad ȋn lac atunci când l-am privit.Un caleidoscop gigant e plasat ȋn interiorul Sălii Polivalente, aşadar aviz celor cărora le place să se privească ȋn oglindă.

Probabil mai sunt o mulţime de oglinzi prin tot festivalul, mie acestea mi-au atras privirea. Oricum, toată treaba asta, acest motiv pe care cei de la Untold l-au ales anul acesta mi se pare foarte tare, ȋn concordanţă cu tema.

Oglinda e un obiect magic, superstiţios şi pretenţios. Să nu uităm că poate aduce mult ghinion celor care merită, dar şi multă distracţie celor care au spus da provocării festivalului de anul acesta. Pentru că pe toţi ne-au trecut ȋntr-o altă lume.

Aici nu mai suntem ȋn Cluj, aici suntem ȋn tărâmul Untold, un tărâm plin de magie şi distracţie.

Şi, să vă mai spun un secret… unele popoare consideră că oglinzile fură sufletul oamenilor… ȋn acest caz, eu cred că Untold fură o părticică din fiecare suflet ce trece pragul ȋn acest tărâm şi i-l ȋnapoiază abia după cele patru zile de festival… cu multe experienţe şi amintiri noi!

Gata, mă duc să dansez! Ne vedem ȋn Untold Land!

 

Irina Ielciu