Bună, sunt Franziska! – povestea prinţesei gepide de la Turda

Să ȋţi spui povestea nu e niciodată uşor. Mai ales atunci când fizic nu mai eşti ȋn măsură să o faci.

Dar m-am săturat să vorbească alţii ȋn numele meu. Cred că merit măcar atât, ca lumea să mă cunoască cu adevărat şi să ȋnţeleagă de ce toţi istoricii şi arheologii au fost fericiţi când m-au găsit.Millie

M-am născut cu mult timp ȋn urmă, prin secolul V d.Hr… atât de mult, ȋncât ȋntre timp am şi murit, dar se pare că ȋncă sunt un subiect de interes pentru voi. Mi se pare amuzant cum mulţi dintre oameni devin mai interesanţi abia după ce pleacă. Ei, ȋn cazul meu… după mult prea mult timp.

Mi se spune Franziska – acesta a fost numele ce mi-a fost dat de către cel care m-a găsit – şi sunt de origine gepidă. Poporul meu face parte dintre migratorii ce au vizitat acest spaţiu locuit acum de către voi, românii.

gepidiaandlangobardssm
Tribul meu s-a stabilit ȋn ceea ce voi numiţi astăzi Turda, pentru că acolo se aflau rămăşiţele vechiului castru roman, aşa că s-a decis că era mai uşor pentru noi să ne construim o aşezare aici. De fapt, cei ce au ajuns primii erau atraşi de construcţiile romane, care li se păreau impunătoare, dar pe care nu le ȋnţelegeau.

M-am născut ȋn sânul unei familii de rang ȋnalt, iar acum sunt cunoscută ca fiind o aristocrată gepidă sau germanică. Am locuit ȋntr-o reşedinţă pe locul vechilor terme romane.

Nu mă pot plânge de viaţa mea, a fost o etapă frumoasă a existenţei mele. Eram mică de statură, aveam doar un metru şi jumătate şi eram frumoasă (pe asta nu am cum să o demonstrez, aşa că va trebui să mă credeţi pe cuvânt).

M-am căsătorit de tânără – aşa era obiceiul pe atunci, şi am avut mai mulţi copii.
Am avut o viaţă frumoasă, ȋnsă acum mi se pare ca a fost prea scurtă. Am murit la doar 35 de ani, iar ai mei m-au ȋngropat cu toate bijuteriile mele. Şi am stat ascunsă acolo până ȋn anul 1996, când mormântul meu a fost descoperit de către cei iniţiaţi ȋn tainele arheologiei.

Şi acum râd de mine şi de locul unde am fost ȋngropată. Ei spun că locul meu de veci este o veche latrină romană.

Eu nu mă supăr, noi nu ştiam pe atunci la ce folosea acel loc, iar ai mei au considerat că era un loc bun pentru un mormânt.

Şi acum sunt “vedeta” muzeului de istorie din Turda, pentru ca toţi cei care doresc să ȋmi poată cunoaşte povestea.

 

Deci, viaţa mea nu a fost ȋn zadar şi voi continua să dăinui atâta timp cât voi veţi mai fi interesaţi să mă cunoaşteţi.

Nu vă speriaţi, nu am fost posedată de către nimeni ca să spun această poveste. Pur şi simplu, am considerat că ar fi mai corect să ȋi dau prinţesei gepide o voce, pentru a-şi spune ea singură povestea.

Toate datele sunt corecte, iar dacă vreţi să verificaţi, vizitaţi-o pe prinţesa Franziska la Muzeul de Istorie Turda.

 

Irina Ielciu