Şi la mulţi ani românilor de pretutindeni!
Azi e ziua noastră, a celor născuţi ȋn spaţiul carpato-danubiano-pontic, un spaţiu ce s-a unit şi a ajuns ȋn forma actuală acum doar 99 de ani – bine, aici e discutabil, după cedările din ’40, dar nu intrăm acum ȋn detalii.
Deşi sună poate puţin ipocrit din punctul de vedere al situaţiei actuale, vreau să propun un lucru: să lăsăm puţin râca la o parte şi să ne bucurăm ȋmpreună de această zi – nu la nivelul superficial de a merge simplu la nişte focuri de artificii pe care oricum le vedem aproape lunar la câte vreo nuntă, ci mai degrabă să ne alegem fiecare câte un moment, să ȋnchidem ochii, şi să-i facem cu toţii o urare din inimă acestei ţărişoare chinuite de câţiva oameni mai puţin buni.
Un prieten zicea, zilele trecute, că ziua de 1 decembrie e una din cele două zile ȋn care eşti mândru că eşti român (cealaltă e atunci când joacă România-Ungaria). Şi m-a pus puţin pe gânduri… aşa să fie oare?
Om fi chiar atât de superficiali?
Că motive sunt să fim mândri… lunar, săptămânal, uneori chiar zilnic apare câte un moment ȋn care n-ai cum să nu te simţi mândru. Fie că vorbim de oameni talentaţi ce au depăşit graniţele ţării, sau de nişte laude primite de la străini, de locurile pitoreşti, aproape fantastice ce se ȋntind de la Dunăre pân’ la Tisa, de dezvoltarea din zona IT a Clujului, de festivalurile de muzică, de perseverenţa unor români, de succesul altora, de frumuseţea tradiţiilor noastre, de relicvele istoriei noastre, de munţii noştri aproape neatinşi ȋn unele zone… şi lista poate continua, cert este că motive există.
Ce e trist e că aceste motive sunt aproape neutralizate de către veştile negative ce se ȋndesesc pe zi ce trece. Creierul uman e oricum programat să vadă ȋntâi şi majoritar partea negativă a lucrurilor şi abia apoi să se focuseze pe cea pozitivă… şi asta doar dacă simte că mai are rost.
Dar astăzi, haideţi să ne focusăm pe pozitiv. Haideţi ca, ȋmpreună, să ne bucurăm şi poate energia noastră, cumulată, ȋi va da României acel boost de energie de care, ştim cu toţii, are atât de multă nevoie. Ȋn special acum, după anul ăsta atât de greu, ȋn care era să cadă ȋn prăpastie de atâtea ori.
Noi suntem principalii pioni ai ei… principala ei armă. De noi, de oamenii din ea, depinde evoluţia ei, depinde crearea de noi motive de mândrie.
O ţară e nimic fără poporul din ea.
Ultimele postari ale lui Irina Ielciu (vezi toate)
- Clujul cu iz de octombrie - 11 oct. 2019
- Despre oameni, obiceiuri şi… un pic de psihologie - 4 oct. 2019
- O lecţie de istorie altfel: Garda Apulum - 1 oct. 2019
