Ne trezim ȋntr-o dimineaţă obişnuită de miercuri. Ne ridicăm frumos din pat, ne pregătim micul dejun, ne bem cafeaua şi ne ȋndreptăm spre munca cea de toate zilele. Şi fix ȋn momentul ȋn care eşti cel mai ȋngropat ȋn muncă, ȋn secunda de care depinde terminarea strategiei sau a ideii, sună telefonul. Dacă mi-ar fi spus cineva ieri dimineaţă că azi timpul mă va găsi ȋn Constanţa, probabil i-aş fi cumpărat eu personal un bilet de bus cu direcţia Psihiatrie. Dar iată-mă-s. Aci’s. Scriu acest articol de pe un balansoar elegant pe terasa unei pensiuni. Asta face Neversea. Sau asta…