Niciun bulevard din marile orașe franțuzești nu ar fi complet fără o patiserie sau o brutărie faimoasă în rândul localnicilor. Deserturile pot fi delicioase, dar uneori prea comune pentru cerințele unor consumatori. Eclere, macarons, foietajul sau tartele cu lămâie sunt doar câteva exemple de preparate dulci care pot fi găsite cu ușurință în aproape orice cofetărie. Multe dintre acestea au devenit celebre în întreaga lume, iar deseori avem impresia că le cunoaștem foarte bine. Însă un tur gastronomic printre cele mai apreciate patiserii franțuzești cu siguranță va schimba percepția asupra lor. Lumea este într-o continuă schimbare… la fel și deserturile….
Prăjitura Turmeric
Curcuma sau turmericul este o plantă înrudită cu ghimbirul și originară din India. În această țară, curcuma este utilizată de peste 4000 de ani, pentru proprietățile sale curative. În ayurveda (medicina tradițională indiană), turmericul este unul dintre cele mai importante și mai apreciate remedii. Are rol antioxidant, antiinflamator și anticancerigen. Din rădăcina plantei Curcuma Longa este obținut condimentul, prin deshidratare și măcinare. Turmericul se utilizează în bucătăria indiană de secole, mai ales la prepararea orezului. În cazul nostru, acest condiment oferă prăjiturii o aromă intensă, ușor picantă, combinându-se perfect cu gustul dulce al ciocolatei albe. Mai mult decât atât, modul…
Bagel cu poveste
Cunoscut în Europa de Est ca produs al brutarilor evrei, bagel-ul era un element de lux în secolul al XVII-lea. Pe măsură ce grâul devenea tot mai ieftin, chifla începea să fie foarte apreciată, reprezentând astfel o parte din cultura poporului. În secolul al XX-lea, când evreii au emigrat în Statele Unite și în Canada, bagel-ul și-a urmat comunitatea. Însă expansiunea acestora a avut loc doar în a doua jumătate a secolului. Industrializarea a dus la producția în masă, iar bagel-ul a fost asimilat în cultura americană. În mod tradițional se consumă cu cremă de brânză, dar puteți lăsa oricând…