Chullachaquiiiiiii! Chullachaquiiiii! Es el Chullachaquiiiiii! Strigătul răguşit m-a făcut să tresar aşa de tare încât aproape am căzut din hamac. După ce m-am dumirit unde eram (pe o barcă, în mijlocul Amazonului), am detectat originea strigătului – venea din difuzorul alb de pe tavanul bărcii. Căpitanul sadic pornise radioul la 5 dimineaţa, să dea deşteptarea pasagerilor. Chullachaqui. Ce-o fi aia? Au urmat vreo şapte cântece cu Chullachaqui şi toată ziua numai Chullachaqui am avut în cap. Doar când am ajuns în comunitatea indigenă am aflat că Chullachaqui este un spiriduş al pădurii. Numele lui în limba quichua înseamnă picior inegal,…
Locul în care morții sunt plânși o singură noapte
Întunericul este străbătut de un jeluit prelung, colectiv. Patru focuri pâlpâie portocaliu, luminând patru trunchiuri groase de copac. În jurul lor, abia se disting siluete ghemuite pe jos, siluetele plâng, se tânguie continuu de la apusul soarelui. Trebuie să spun că este unu noaptea acum… Mă apropii încet, să nu deranjez această tristeţe colectivă. Calc pe solul bătătorit cu grijă din centrul satului indigen, înaintând prin noaptea tropicală. Bocetele prelungi sfâșie noaptea, bărbaţi și femei bocesc deopotrivă. Este un plâns colectiv. Nimeni nu este singur. Tristețea este comună. Jalea este trăită de întreaga comunitate. Cele patru trunchiuri de copac sunt…
Casimiro, regele apelor
În prima dimineaţă în pampa-ul bolivian, ies entuziastă pe pridvorul de lemn al bucătăriei. Admir peisajul, trag aer tropical in piept, las soarele să mă gâdile jucăuş pe faţă. La câţiva metri mai încolo, lângă apă, îl văd pe Casimiro, un caiman imens şi bătrân ca un dinozaur. “Casimiro!” îl strig eu cu voce mieroasă, încercând să stabilesc un raport amical cu fiara. “Casimiro!”. Animalul şi-a întors capul încet, apoi, cu o mutră fioroasă se repede spre mine, cu o viteză surprinzătoare. Într-o secundă era la 10 centimetri de degetele picioarelor, pe care mi le-am retras rapid în şlapi. Casimiro…
Povestiri din Amazon: Cel care vorbește cu caimanul
Unii oameni au darul de a vorbi cu animalele. Am văzut asta de nenumărate ori în junglă, de exemplu, ghidul meu, în pampa-ul bolivian. Am surprins un moment de candoare cu aparatul de fotografiat din dotare – unul mic și mai neputincios, model antic, dar care și-a făcut treaba la vremea lui. Cum cabana în care stătusem peste noapte fusese construită în curtea lui Federico, caimanul din film, Federico a rămas în preajmă. Oamenii i-au invadat teritoriul, nu el fusese cel neinvitat în curtea oamenilor. Caimanii sunt teritoriali, fiecare are parcela lui. Toate loturile bune din pampa erau ocupate de…
Caimanul înota în apropiere. Surprizele junglei la fiecare pas
Căldura e insuportabilă, fața roșie ca focul mă arde, tâmplele îmi zvâcnesc. Mergeam prin junglă de două zile împreună cu prietena mea şi un neamţ simpatic cules din Tabatinga pe care l-am poreclit Delfin, deoarece era roz ca un delfin de Amazon. Ghidul nostru, un brazilian pirpiriu dintr-o comunitate de pe malul râului Javari, ne deschide drumul cu macetele. Hainele îmi sunt ude de sudoare, văd dublu şi abia îmi târăsc picioarele sub greutatea rucsacului. Ce mi-o fi trebuit să mă afund o săptămână în junglă? În afară de un mic dejun frugal, nu mâncasem nimic toată ziua. Pădurea se…
Poveste cu jaguar
Noaptea se lăsase peste junglă. Călătoriserăm cinci ore pe apele cafenii ale marelui râu Beni. Pe ambele maluri, munţii înalţi, acoperiţi de junglă se întindeau între apă şi cer. Mi se părea că intraserăm în altă eră geologică, pe când dinozaurii mişunau pe pământ şi archaeopteryx domina văzduhul. Ne-am instalat corturile într-o poieniță, la câțiva metri râu. Ghidul a aprins focul care împrăștia o lumină plăcută pe o rază de câțiva pași buni. În jur, beznă. Dincolo de beznă, jungla umedă din care străbăteau, până la urechile noastre, foșnete și zgomote ciudate. O bufniță huhuia trist. O pasăre pierdută în…