Start pentru depunerea aplicațiilor Anul acesta, între 10-16 iulie, va avea loc cea de a patra ediție a proiectului „Creatori de Viitor – Champions United”. Pentru prima dată în scurta sa istorie, proiectul se va derula pe parcursul celor 7 zile în 2 locații: Tabăra Șăulia din județul Mureș și în Cluj-Napoca. Peste 500 de elevi de liceu cu performanțe deosebite în educație, cultură, sport și leadership școlar sunt așteptați să aplice anul acesta pentru unul din cele 80 de locuri disponibile. Proiectul este organizat de Asociația 11even, în parteneriat cu Kaufland România, precum și cu o serie de alți…
Proiecte ale liceenilor excepționali din România și Moldova, lansate la Cluj-Napoca în cadrul programului „Creatori de viitor”.
Între 23 și 29 iulie, Clujul a devenit pentru o săptămână capitala entuziasmului, a speranței și, mai ales, a viitorului. Organizat de Asociația 11even și susținut de Kaufland România, proiectul „Champions United”, parte din programul “Creatori de viitor”, a reunit în acest an 130 de liceeni cu performanțe deosebite, sosiți în orașul de pe Someș din 45 de orașe din România și Republica Moldova. Un punct de atracție în agenda acesui an l-a reprezentat concursul de proiecte la care au fost invitați să participe liceenii împărțiți în 10 echipe, concurs în urma căruia 3 dintre aceste idei vor beneficia de…