-Mamă, asta e cea mai frumoasă zi din viața mea. Auzisem aceasta propoziție de foarte multe ori. Știam că ceea ce urma să facem era supraevaluat în ochii ei, dar i se citea bucuria sinceră pe față. Era clar. Nu mai puteam da înapoi. I-am promis o noapte în cort și așa trebuia să se întâmple. La început, părea totul o frumoasă aventură pe care avea tot dreptul să o trăiască pentru că, și eu la timpul meu, fusesem în excursie cu cortul. Am adunat amintiri despre care îi povestisem de mai multe ori. Acum realizez că ar fi trebuit…