Săptămânile trecute m-au purtat prin amintiri, printre frânturi de aventuri din liceu şi din primii ani de după. Mi-am amintit de nebunia aceea, poate specifică vârstei, de care mi-e un dor teribil de fiecare dată când respir. Atunci nu exista un dar dacă, ci doar un hai să mergem! Şi duşi eram. Fără griji, fără prea mulţi bani, doar cu un rucsac, câteva haine, un telefon şi muuult chef. Nu sunt alergică la muncă, nu vă gândiţi la asta, ci pur şi simplu ȋmi place să o fac ȋn felul meu. Iar asta ȋnseamnă că, pentru a putea rămâne la…