India mea

Îmi plac poveştile, mi-au plăcut întotdeauna. Vesele sau triste, poveştile celorlalţi sunt frumoase, interesante, savuroase. Unele mă fac să plâng. Altele îmi stârnesc sentimente contradictorii. Mai sunt şi acelea la care râd cu lacrimi. Toate poveştile sunt însă făcute pentru a fi ascultate, transmise mai departe. Şi toate au ceva deosebit, doar al lor.

Însă povestea mea e … altfel. Nu pentru că ar fi nemaipomenită, ci datorită unui soi de egoism sentimental ce trece dincolo de cuvinte. Indiferent ce trăiri produce în cel ce o citeşte sau ascultă, povestea e specială pentru că e a mea, pentru că are în ea toate simţămintele şi trăirile mele, toate gândurile mele, pentru că fiecare cuvânt e anume ales pentru a spune el însuşi o poveste. Iar dacă India e personaj în povestea de faţă, rezultatul e unul cu totul neaşteptat. Focul mocnit s-a aprins dintr-o dată şi flăcările uriaşe s-au ridicat spre cer. Mai sus, mereu mai sus…

Nu pot spune că India este într-un fel anume… Pot doar spune că India mea este reală. Cu oameni şi locuri care-mi sunt dragi, cu mirosuri delicate şi acorduri fine, cu nenumărate culori şi nuanţe ale vieţii, cu bucurii şi dureri, pulsând de viaţa celor ce alcătuiesc sufletul ei. India mea este incredibilă din multe puncte de vedere.

Cel mai mult iubesc oamenii Indiei, de la care am învăţat să preţuiesc ceea ce am şi să fiu mereu mândră de familia mea, de cei dragi care-mi sunt mereu aproape, necondiţionat. Am învăţat de la ei ce înseamnă cu adevărat toleranţa şi bucuria, modestia şi bunătatea, iar căldura lor m-a făcut să mă simt acasă.

Aş putea vorbi la nesfârşit despre India mea, despre locurile pe care le-am văzut şi care mi-au îmbogăţit sufletul şi mintea, despre oamenii pe care i-am întâlnit, despre miresmele şi sunetele care m-au învăluit, despre culorile Indiei…, şi, dacă vreţi o părere sinceră legată de India, vă pot spune doar atât: India e locul în care pot fi eu însămi. India mea e minunată!!!

Mihaela Gligor