Mark Manson mi-a fost recomandat de un om fain, aşa că am zis să îi dau o şansă. A meritat! De aproape 3 ani îi devorez articolele şi le recitesc cu mare drag, de fiecare dată reuşind să învăţ altceva.
Acum, când o schimbare majoră se petrece în viaţa mea, m-am întors la blogul lui şi am descoperit ceva foarte interesant: etapele vieţii unui om, 4 la număr.
Etapa 1 începe când ne naştem şi durează ceva timp… E perioada în care învăţăm de la alţii, ne formăm opinii căutând aprobări şi validări de la cei din jurul nostru, învăţăm să fim noi pentru noi înşine într-o lume plină de culori şi nuanţe.
Etapa 2 reprezintă perioada în care testăm, experimentăm, ne conturăm personalitatea şi devenim indivizi unici – descoperim oameni şi locuri noi, activităţi diverse. Unele lucruri se potrivesc perfect, altele nu chiar aşa de bine – scopul este să păstrăm ce e pentru noi şi să nu insistăm unde nu e cazul.
Această etapă aş putea caracteriza-o cu un sfat pe care l-am primit la un curs de specializare: Greşeşte! Greşeşte bine şi învaţă din asta!, pentru că doar aşa ne putem descoperi abilităţile cele mai ascunse şi putem vedea cât de mult ne putem întinde până la limite.
După cum spune Mark, pentru cei care trăiesc sănătos, etapa 2 începe în adolescenţă şi durează până la aproximativ 30 de ani. Există şi oameni care rămân blocaţi în această fază şi se spune despre ei că suferă de sindromul Peter Pan, veşnic încercând să se descopere, dar negăsind nimic.
Etapa 3 este cea în care se presupune că îţi consolidezi viaţa şi îţi conturezi viitorul. Înveţi să spui „nu” şi elimini oamenii şi obiceiurile care te trag în jos, conştient fiind de potenţialul tău pe care vrei să îl exploatezi la maximum. Acum te gândeşti şi lucrezi la ce vei lăsa în urma ta, la cum îşi vor aduce aminte oamenii de tine după ce nu vei mai fi şi la cum poţi schimba lumea (puţin, câte puţin).
Etapa 4 este cea în care tragem linie, concluzionăm… şi ne asigurăm că moştenirea pe care am creat-o de-a lungul fazei 3 va dăinui şi ne va face cinste. De ce? Pentru că ne dorim ca vieţile noastre să fi însemnat ceva.
Pentru a ajunge în următoare etapă „cu brio” există câte un prag pentru fiecare dintre ele:
- să accepţi că nu vei fi niciodată suficient de bun pentru toată lumea şi deci trebuie să iei decizii pentru tine însuţi;
- să accepţi că nu vei putea niciodată să faci tot ce îşi doreşti şi visezi la perfecţiune, de aceea trebuie să te focusezi şi să excelezi în mai puţine direcţii – multitaskingul nu este eficient;
- să realizezi că timpul şi energia sunt limitate, iar atenţia ta trebuie îndreptată spre lucrurile şi proiectele care contează;
- să realizezi că schimbarea este inevitabilă şi că influenţa unei persoane oricât de imporantă sau puternică ar fi… se va disipa şi ea.
Unii dintre noi se maturizează mai repede decât este cazul, alţii rămân mici în bula lor de confort. Unii îşi iau zborul mai repede din sânul familiei, alţii rămân vreme îndelungată alături de ai lor. Unii aleg să facă facultate, alţii refuză. Unii aleg să muncească din greu, alţii sunt ok cu ce au. Unii îşi întemeiază familii, pe când alţii aleg să trăiască altfel.
Constant mă uit în jurul meu, văd diferenţe şi îmi pun întrebări. „Aş fi putut face ceva altfel?”, „Aş fi putut alege o altă oportunitate, în locul ăsteia…”
Mark Manson, prin stilul lui aparte de a prezenta situaţia, m-a ajutat să mă iert, să îmi accept ocolișurile şi să mă bucur totuşi de ele. Suntem diferiţi şi alegerile noastre ne ajută să devenim oamenii de mâine. Deşi mi-aş fi dorit să fiu percepută mai matură decât sunt, mai realizată decât mă simt, mai haioasă decât cred, recunosc că mă încadrez în etapa 2 şi presimt că nu „trec clasa” prea curând. Dar sunt ok cu asta.
Suntem într-o continuă schimbare, pe un drum în zig-zag foooarte ascuţit pe căile devenirii. Să fiţi fericiţi!
