Călătoriile mele în junglă m-au inspirat, m-au îmboldit, m-au stimulat să îmi doresc să fac şi eu ceva pentru Amazon şi pentru indigenii care locuiesc acolo; o sarcină grea. Cum aş putea eu singură să, vorba aceea, salvez Amazonul ?
Una din soluţiile pe care le-am găsit a fost popularizarea informaţiilor despre junglă şi despre cei care trăiesc în ea, prin intermediul articolelor, a discuţiilor purtate cu diferiţi oameni şi cu ajutorul postărilor pe social media. În primul rând, lumea trebuie să ştie că există Amazonul, că este un ecosistem vital planetei noastre şi că, fara Amazon, noi toţi, din România până în China şi America, vom avea de suferit. Indigenii care trăiesc în pădurea amazoniană, prin felul lor de viaţă, au grijă şi protejează acest ecosistem imens şi foarte fragil. Protejându-i pe ei, noi protejăm indirect Amazonul. Dacă toată lumea ar conşientiza acest lucru, atunci sunt mari şansele ca aceste comunităţi şi mediul lor să primească ajutorul de care au nevoie.
Pentru mine, documentarul Ome: Povesti dintr-o lume care dispare, mai mult decât un succes personal, este o unealtă importantă în promovarea informaţiei despre Amazon şi indigeni.
Când l-am întâlnit pe Raul şi am discutat prima dată despre ideea documentarului, mi-am dat seama că este un film important, prin care îmi puteam atinge ţelul de a ajuta prin mai multe căi Amazonul. Asadar, Ome trebuia făcut.
Documetarul te poartă în mijlocul zonei Yasuni din amazonul Ecuadorian, zonă considerată de cercetători ca având cea mai mare biodiversitate din lume. Acolo, grupuri de huaorani mai trăiesc încă vânând cu suliţe şi sarbacane.
Pădurea aceea ei o numesc “ome” şi pădurea este casa lor. Din păcate, lumea de dinafară însetată de petrol, înnebunită după lemnul cu esenţă scumpă, înfometată după cărnuri exotice, penetrează cu lăcomia ei adânc în desişul junglei şi în viaţa indigenilor.
Filmul a prins contur pe parcursul a câţiva ani de muncă. L-am ajutat pe Raul să ajungă în cea mai tradiţională comunitate pe care o cunoşteam deja bine, am stabilit împreună un plan pentru filmat şi ne-am apucat de treabă.
Dacă Raul dorea, la început, să privească huaorani printr-o prisma etno-antropologică, lucrurile s-au schimbat când indigenii au început, de la sine, să-şi depene povestea, deturnând subiectul şi mutând obiectivul camerei lui Raul asupra problemei cu are se confruntau ei atunci (şi încă se mai confruntă). Teritoriul Huaoranilor este invadat de companiile petroliere.
Băştinaşii priveau lipsiţi de putere cum pădurea, casa lor, era distrusă şi astfel, viitorul copiilor şi nepoţilor devine unul trist, aproape inexistent.
În prezent, documentarul OME participă la cât mai multe festivaluri de film şi facem eforturi să îl arătăm în cat mai multe oraşe, nu doar din Statele Unite ale Americii. Ne-am bucurat mult că în martie, anul acesta (2018), documentarul a debutat la New York în cadrul Queens World Film Festival unde a castigat premiul pentru cea mai bună cinematografie. Sper ca într-o zi să aduc OME şi la Cluj.
Despre Amazonul ecuadorian, despre huaorani şi alţi indigeni am scris deja o carte care urmează să apară foarte curând. Aşa îmi continui munca de conştientizare a publicului, de a atrage atenţia asupra acestui colţ de Pământ de care m-am legat profund.
Clujeancă entuziastă, ea duce imaginea frumoasă a României oriunde cu ea. De departe, ne aduce poveşti despre oamenii întâlniţi, păţaniile de care a avut parte şi ne arată, într-un mod inedit, locuri pe care am putea ajunge, vreodată, să le vizităm. O găsiti si la lumi.blog.
- Prietena de pandemie - 22 oct. 2020
- Medicinistul care tratează newyorchezii cu muzică - 22 ian. 2020
- Terapista de la locul de muncă - 8 ian. 2020
