Poveşti de binePoveşti cu mâncareDeserturile… și vinurile

Deserturile… și vinurile

Vinurile pentru desert, de-a lungul istoriei, au fost de câteva ori la modă. Însă până de puțin timp, acestea au continuat să nu fie la fel de apreciate precum celelalte tipuri. Deseori, se întâmplă să asociem un desert cu un pahar de vin, dar cum putem ști care este vinul potrivit? Definiția unui vin pentru desert poate varia, însă un lucru este sigur: acel vin trebuie să fie dulce. Vinurile licoroase spre exemplu, sunt de cele mai multe ori clasificate ca vinuri pentru deserturi. Cu toate acestea, pentru ca un vin să se combine perfect cu gustul dulce al unui produs, nu trebuie neapărat să facă parte din această categorie. Un vin ales cu atenție va pune în evidență aromele din desertul de la finalul mesei.

Ciocolata neagră

Aceasta poate fi de multe ori intensă sau chiar amară. Un vin dulce cu aromă puternică e alegerea perfectă. Astfel, ciocolata este pusă în evidență iar savoare ei se va dezvălui în timp. Gustul de bază este cel amărui, iar vinul îl va transforma treptat într-unul dulce, cu note ușor acrișoare. De asemenea, vinul ales corect vă va ajuta să simțiți mult mai ușor aromele naturale de ananas, banane sau vanilie dintr-o ciocolată neagră de calitate.

Deserturile cu fructe

Deseori în prăjiturile sau tartele cu fructe sunt folosite condimente precum scorțișoară, anason, cuișoare sau chiar cardamom. Din acest motiv, cu deserturile respective se poate asocia un vin cu o aciditate un pic mai mare. Cu un compot de fructe, o prăjitură cu mere sau chiar o tartă cu prune sau pere, puteți încerca un vin demidulce.

Prăjituri cu cremă

Deserturile care conțin cremă de patiserie (eclere), cremă cu ouă (tiramisù) sau cremă cu unt (torturi) aduc un aport destul de mare de lipide. Un vin dulce va diminua senzația intensă de grăsime întâlnită în special după ce înghițim preparatul. Mai mult decât atât, va amplifica aroma de vanilie întâlnită des în aceste deserturi.

Așadar, orice desert trebuie neapărat degustat alături de un vin demidulce sau dulce. Pentru a le asocia mai ușor, în cazul deserturilor în care predomină culori deschise puteți alege un vin alb sau rosé, iar pentru cele cu ciocolată, cacao sau fructe închise la culoare (afine, mure), puteți încerca un vin roșu.

Alexandru Szabo

Mai Multe

More article