Cum ajungi să iubeşti hazardul?

Hazard? Ha! Ha! Ha! Această noţiune nu prea avea loc în mintea şi în viaţa mea şi era echivalentă cu aprecierea situaţiilor într-un mod neinspirat, superficial. Asta până de curând…

Dacă lucrurile ce ţin de organizarea şi desfăşurarea vieţii de “om mare” le facem de multe ori în mod reflex, tot ceea ce ţine de copiii noştri ne face să fim mult mai alerţi, mult mai senzitivi… Dar siguranţa şi bunăstarea copiilor nu se rezumă la E-uri, la un mod de viaţă sănătos, la vitamine şi preparate pentru imunizarea organismului… Uneori micuţii nostri ajung să se confrunte cu situaţii neobişnuite pe care tu, ca parinte, cu greu reuşeşti să i le desluşeşti fără teama de a-l traumatiza.

Deunăzi, seara, înainte de culcare, am spus împreună cu micuţele mele o rugăciune potrivită vârstei lor: “Îngeraşul”. Dacă eu am învăţat-o cuminte de la bunica, acum există chiar şi păpuşi care spun aceasta rugăciune. Nimic neobişnuit până aici. Doar că în această seară, inspirată sau nu, am spus varianta integrală a rugăciunii care se încheie cu cuvintele “până în ceasul cel de moarte”. După o scurtă tăcere, fetiţa cea mare mă întrebă:

– Mami, ce este moartea?
Am ezitat să răspund imediat. Eram pregătită pentru întrebări de genul: “De ce zboară păsările?” sau “Ce este zăpada?” În cele din urmă m-am repliat, că doar părinţii trebuie să aibă un răspuns la toate, nu?
– Moartea, draga mea, este exact ca naşterea: ne naştem şi murim atunci când hotărăşte Doamne Doamne. Tot ce are un început are şi un sfârşit.

Explicaţii mai mult sau mai puţin filosofice, dar cel puţin au încheiat subiectul din acea seară. Cu toate acestea m-am simţit imediat vinovată ca am prilejuit o asemenea discuţie la o vârstă atât de fragedă, mai ales înainte de nani… Totuşi, ştiam la fel de bine că sunt lucruri pe care trebuie să le cunoască şi să le înţeleaga, treptat treptat. Doar are două străbunici, şi nu se ştie niciodată cât le vom mai avea printre noi să ne surprindă cu luciditatea şi umorul lor… Asta ca să nu fiu şi mai realistă şi să spun că moartea nu face diferenţa între tânăr şi bătrân… În asemenea momente realizezi că a da naştere unui copil este infinit mai uşor decât a-l iniţia în ale vieţii taine… Oricum am hotarât să spunem de acum înainte versiunea mai blândă a “Îngeraşului”, versiunea păpuşii de cârpă…

Noaptea aceea s-a dovedit destul de zbuciumată pentru mine, eu căutând cu înfrigurare cuvintele potrivite pentru a exprima adevăruri absolute în faţa unui copil nevinovat şi dornic de cunoaştere.

De atunci au trecut câteva seri liniştite, fără întrebări grave din partea fetiţei. Uitase. Am răsuflat uşurată. Până într-o bună dimineaţă când, înainte de a coborî din pătuţul supraetajat, a reuşit să mă surprindă din nou:

– Mami, este un steag negru la blocul din faţă…
Am replicat în mod reflex:
– Da? Înseamnă că a murit cineva. Dumnezeu să-l ierte!
Am aşteptat apoi cu încordare să văd dacă mai adaugă ceva. Şi a făcut-o:
– Dar de ce se pune steagul negru?
– Ca să afle toata lumea ca a acolo a murit cineva şi, dacă vor, să meargă să-şi ia “La revedere” şi să-i ureze “Drum bun!” spre Doamne Doamne. Pentru că acolo merg toţi oamenii buni…
– Dar dacă nu a fost bun?
– Atunci va trebui să-şi ceară iertare pentru greşelile pe care le-a facut….
– Mami?
– Da, draga mea?
– Mă bucur ca noi nu suntem “muriţi”.
– Şi eu mă bucur. Acum hai să ne dam jos din pat , da?

Chiar în acea zi, hazardul a facut ca la ieşirea din bloc să vedem cocoţat sus de tot, într-un tei, un zmeu multicolor. Fetele s-au bucurat cel mai mult de o asemenea apariţie neaşteptat de colorată… Cel negru de vis-a –vis s-a confundat brusc cu peisajul înnegurat de toamnă târzie…
Nu ştiu cum a ajuns zmeul acolo, dar îi mulţumesc celui care a facut posibil ca de acum înainte să vedem din patuţul supraetajat pânza vesel colorată…Acum avem un nou şi incitant subiect de discuţie… Oare prin ce minune a ajuns zmeul să se odihnească tocmai în faţa geamului nostru? Bucuria unei noi provocări se putea citi lesne pe feţisoarele lor, iar scenariile n-au întârziat să apară…

Iubesc hazardul…mai ales când răsfaţă într-un mod atât de blând imaginaţia copiilor…

CLAUDIA APAHIDEAN