Clujul – un miraj ce atrage

Prima pagină.

Un pas.

Cobor din autobuz şi o iau agale, lăsându-mă ghidată din muzica din căşti, să descopăr străduţele micului oraş ȋn care locuiesc, cu secretele şi misterele lor, cu oamenii şi poveştile ce ȋi ȋnsoţesc.

Povestea unui oraş se scrie cu ajutorul oamenilor ce locuiesc ȋn el. E ca şi cum omul e peniţa ce alunecă uşor pe foaia timpului şi creează experienţe, amintiri, ȋntâmplări, conflicte, sentimente, bucurii ce rămân tipărite, neştiut, ȋn istoria Clujului.

Pagina doi.

Vremea frumoasă şi mai caldă s-a instalat ȋncet şi şi-a făcut loc printre clădiri, oferind diverse cadre colorate pentru diferite poveşti. E nemaipomenit să observi privirea lui ȋn timp ce o priveşte pe ea la terasa din colţ, sărbătorind faptul că sunt ȋmpreună. Ȋţi dai seama de asta după interacţiunea lor intensă şi sticla de vin, cu două pahare din faţa lor.

Pagina trei.

Bătrânul ȋşi plimbă liniştit câinele prin parc, fredonând o melodie veche, neştiută de tinerii de pe banca de lângă foişor, care ascultă dubstep ȋn timp ce fumează o ţigară. Diferiţi, dar totuşi complementari, ei sunt personaje-cheie ȋn naraţiunea noastră epică.

Pagina patru.

O fată din blocul vecin admiră ȋn fiecare dimineaţă suflul primăverii, cu o ceaşcă de cafea fierbinte ȋn mână. Ochii ȋi sclipesc de mister, iar pentru privitorul din afară e dificil să-i desluşească. Poate se gândeşte la ziua de azi, poate la trecut sau viitor. Poate se gândeşte la căţei sau pisici, la vacanţe sau la job – nu vom şti niciodată, dar imaginea ei rămâne ȋn poveste.

Pagina cinci.

Un poliţist vânează maşinile parcate neregulamentar cu carneţelul ȋn mână. Ȋşi ridică privirea ȋncet, iar eu pot să observ oboseala şi exasperarea din ochii lui. Slujba e slujbă, n-ai ce să ȋi faci.

Doi studenţi ȋncep să se ciondănească pe o bancă din dreapta mea, pe o temă legată de facultate. Un domn se clatină ȋncet, ȋnaintând spre un magazin alimentar.

Nu ȋntotdeauna poveştile sunt fericite.

Pagina şase.

Terasa unde lucrez e plină ochi de lume. Şi nu mă pot abţine să nu observ un mediu pestriţ, nu ȋn sensul rău, ci mai degrabă nu pot să nu văd cum un simplu loc poate aduce ȋmpreună sute de persoane diferite. O masă zgomotoasă de liceeni pe care nu te poţi supăra când ştii că mai au de ȋnvăţat. Doi francezi care discută aprins despre facultate. Studenţi ce au venit să bea o bere şi să se relaxeze la finalul zilei. O doamnă cu fiica ei, aşteptându-şi mâncarea comandată ȋn timp ce deapănă amintiri.

Şi eu, o tipă de 24 de ani, cu laptop-ul ȋn faţă, oferindu-mi timp pentru a observa mediul din jur. Iar asta mă face să mă simt fericită, văzând oamenii ȋmpreună, distraşi ȋn propria lor lume, scriindu-şi propriile poveşti şi contribuind la povestea oraşului.

Pagina şapte, opt, nouă, zece… şi aşa mai departe.

Ăsta este Clujul – un loc al ȋntâmplărilor ce creează o poveste de ansamblu. Secretul pentru a-l cunoaşte pe de-a ȋntregul este să-ţi dai timp să ȋi descoperi lucrurile care ȋl fac special. Aerul vechi şi totuşi nou, freamătul ce licăre ȋn fiecare colţ, râsetele, vocile, limbile diferite, ciondănelile, misterul străzilor sau veselia nopţii – asta transformă oraşul ȋntr-o aventură, un miraj ce atrage.