Clujul cu iz de octombrie

Ȋmi strâng uşor fularul ȋn timp ce ies din bloc şi simt ascuţimea vântului cum mă izbeşte din plin.

Trag aerul rece adânc ȋn piept şi o pornesc la drum.

E o toamnă frumoasă anul acesta. Avem ca ingrediente soarele, vântul, uneori ploile şi norii, culorile ruginii şi galbene ale copacilor, fructele de sezon şiii… agitaţia specifică.

Ȋn rest, nu se poate spune că multe s-au schimbat ȋn viaţa Clujului de zi cu zi. Aceeaşi oameni, aceleaşi poveşti – toate ȋnsă, sub un alt cadru. Anotimpul colorat a adus, pe lângă vremea răcoroasă şi alte istorii ȋn tolba de poveşti a oraşului din inima Transilvaniei.

Povestea unu.

De vreo săptămână ȋncoace, zona de lângă Cluj Arena a găzduit agitaţia pregătirii ediţiei de toamnă a Street Food Festival. Au apărut foodtruck-uri, un pavilion, o mulţime de oameni care alergau de colo-colo. Cineva vorbea la o staţie şi asculta comenzi. Altul muta un frigider, ȋn timp ce un bătrân se bucura pe banca de lângă, savurând un covrig.

Nu am zăbovit foarte mult pe acolo, dar am putut observa că ne aşteaptă un eveniment frumos, numai bun de un final de săptămână de octombrie. Mai mult, n-am vrut să aflu – prefer să mă las ȋn voia surprizei.

Povestea doi.

E o seară de miercuri liniştită, am putea spune chiar călduţă. Vântul se potolise, iar eu mişunam prin Piaţa Unirii, ȋncercând să-i memorez toate detaliile, pe fundalul vocilor oamenilor care stăteau la terasele din zonă sau pe bănci. Un grup de tineri stăteau la poveşti pe banca din spatele statuii lui Matei Corvin, ȋn timp ce-şi povesteau aventurile de la şcoală. Câţiva turişti făceau cu rândul pentru o poză ȋn faţa statuii.

Ȋn timp ce contemplam eu, urechile mi-au fost captate de un sunet de vioară. Mi-am urmat auzul, iar ochii mi-au poposit pe un tânăr ce interpreta un cântec cu un uşor iz medieval ce spărgea liniştea pieţei şi ȋi conferea un aer aproape magic. Era pierdut ȋn lumea lui, a notelor muzicale, neobservând grupul de copii şi părinţi care s-au oprit să-l urmărească. Am dănţuit câteva clipe şi apoi am luat-o şi eu din loc.

Povestea trei.

O seară de joi. Ȋmi termin ce aveam de făcut pe ziua respectivă şi decid să o iau la pas, spre casă. E o seară destul de caldă şi, deşi erau câţiva nori care ameninţau uşor, mi-am zis că trebuie să mă bucur de vremea plăcută, cât ȋncă se poate. Pornesc din zona Pieţei Muzeului şi o iau spre Parcul Central, hotărâtă să mai culeg câteva imagini pentru povestea Clujului.

Deşi mai răcoare, ȋncă vezi oameni pe terase – poate puţin ȋnfriguraţi. Un grup de colegi de muncă tocmai au comandat primul rând de bere la terasa din colt, ȋn timp ce povesteau despre ultimul proiect ȋncheiat. O doamnă ȋşi plimba ȋncet câinele pe strada pietruită.

O iau pe după colţ şi dau cu ochii de parc. Trec strada, iar privirea ȋmi poposeşte pe motocicleta ce stătea la semafor. Nu sunt mare fan, dar cred că mi-ar plăcea să simt măcar o dată adrenalina pe care ţi-o oferă.

Ajung ȋn parc şi mă opresc. E un compendiu de culori şi sentimente. E un amestec ȋntre grabă şi agitaţie şi linişte şi calm, iar rezultatul te poate ȋnvălmăşi uneori. Merg mai departe, ȋn pas domol, şi mă bucur de ultimele zile de timp mai cald pe anul acesta.

Clujul, sub iz de octombrie, e un ȋnvălmăşag de lucruri. Nu cred că ai cum să te plictiseşti vreodată, căci ȋntotdeauna vei găsi ceva de urmărit sau de făcut. Zi de zi ai parte de noi evenimente şi poveşti menite să te scoată din casă şi să te facă părtaş la povestea oraşului.

Totul ţine de tine – ieşi, vezi, observă, bucură-te!