Cinematograful – descoperirea fraților Louis şi Auguste Lumière, patentată în 1895 a ajuns la Cluj în anul 1906. Destul de curând dacă ne gândim că în același an se electrifica orașul de pe Someș. Proiecția a avut loc într-o încăpere de pe Str. Regele Ferdinand.
50 de secunde
Primele „vederi” (denumirea inițială a imaginilor proiectate) înfățișând trenul care venea spre spectatori, bulevarde pline de trecători și alte imagini din viața de zi cu zi fascinau prin „realitatea” izbioare care până atunci nu mai fusese surprinsă cu atâta fidelitate. Deși inițial un film era de 50 de secunde, autorii au combinat mai multe benzi obținând proiecții de câte 10 minute. Privit cu reticență de lumea bună, cinematograful a fost popularizat inițial ca fenomen de bâlci. În ciuda inconvenientelor, în perioada interbelică deja, cinematografia a devenit o industrie foarte profitabilă cu încasări de milioane de dolari și staruri internaționale.
Cele șapte cinematografe din Cluj reflectă apetența publicului pentru noua artă. Dacă în curtea Palatului Bánffy baroana Sarolta Bánffy a înființat un cinematograf select, cinematograful Edison era cunoscut ca fiind „cu șobolani”.
Comunismul a transformat cinematograful dintr-o formă de petrecere a timpului liber într-un instrument al propagandei. Titluri ca Așa s-a călit oțelul, Maeștrii recoltelor bogate, Balada Siberiei au apărut după 1948 în cinematografele cu nume răsunător socialiste: 23 August, Josza Bella (un ilegalist clujean), Victoria, Steaua Roșie și nu în ultimul rând Republica (cel mai mare cinematograf din Transilvania care a fost dat în folosință în 1962 și care avea 1.010 locuri).
Dacă în perioada interbelică cele mai noi producții de la Hollywood puteau fi vizionate în cinematografele clujene, în primii ani ai comunismului Festivalul Filmului Sovietic umplea sălile, sindicaliștii având o reducere de 50% din prețul biletului, dar și filmele muzicale cu Elvis sau Gianni Morandi făceau săli pline săptămâni la rând. Cinematografele în aer liber funcționând ca grădini de vară aveau mare succes, pe lângă cofetării și restaurante fiind principalele locuri de atracție pentru petrecerea timpului liber.
Cinematograful Rio (Muncitoresc) s-a specializat în difuzarea filmelor western.
„Un bilet în plus”
Două bilete originale s-au păstrat până azi datorită unei întâmplări romantice. Un cuplu urma să se întâlnească pentru a viziona un film la cinema Republica (1 oct. 1972). Fata nu a mai venit, iar băiatul a păstrat biletele pentru a-i arăta că el a fost totuși acolo la ora și la data stabilite. Cei mai mulți băieți vindeau biletele atunci când partenera nu mai venea, persoanele care nu mai apucaseră bilete la case, căutându-i pe băieții singuri pentru „un bilet în plus”. Acest băiat (acum pensionar) a păstrat peste timp un document valoros atât din punct de vedere sentimental, cât și istoric. Finalul poveștii este că protagoniștii s-au căsătorit.
