Poveşti din ClujPoveşti pentru cei mariBunele maniere în sezonul gripei și al răcelii

Bunele maniere în sezonul gripei și al răcelii

Am răcit, ne-am ales cu o gripă sau măcar un guturai. Cam așa arată un tablou de iarnă, din când în când, în viața noastră. Cu toate astea, viața și activitatea cotidiană continuă.

Când vine vorba despre comportamentul politicos chiar și atunci când suntem într-o stare de sănătate mai puțin bună, ideea principală e legată de sănătate și protecție. A te gândi la cei din jur și la impactul faptelor asupra celorlalți este o formă de respect.

Câteva gesturi utile în situația de mai sus ar fi: să anunți că ai o stare de sănătate mai puțin bună și să eviți contactul fizic apropiat, precum strângerea de mână și să anunți asta, să eviți să folosești același tacâmuri, ustensile sau pahare, să îți dezinfectezi mâinile în mod frecvent.
Dacă cineva din apropierea ta este răcit, este politicos să-i sugerezi pe un ton prietenos să viziteze un medic.

În cazul în care ești obligat să fii într-un mediu unde cineva din apropiere strănută sau tușește, poți lua o mică distanță, poți recomanda politicos să-și acopere gura când tușește (dacă nu o face deja) sau poți să oferi un șervețel.
Important este să conștientizezi tu în primul rând dacă ești în perioada contagioasă și să nu ieși prea mult în locuri aglomerate astfel încât să nu transmiți virusul mai departe. Lucru valabil și atunci când se îmbolnăvesc și copiii noștri. E bine să-i nu-i luăm de acasă atunci când sunt răciți, gripați, nici măcar la prieteni sau vecini.

Cum strănuți-tușești?

1. Atunci când îți vine să strănuți sau să tușești, acoperă-ți gură și nasul cu o batistă, după ce ai terminat, aruncă batista la gunoi.
2. Dacă nu ai o batistă la îndemână, ascunde-ți nasul și gura între braț și antebraț și nu strănuta sau tuși în palme.
3. Spală-te pe mâini intens timp de 20 de secunde după ce ai terminat.
4. În cazul în care nu există săpun, folosește-te de șervețele antibacteriene sau gelurile de același fel.
5. Dacă ești într-o întâlnire fă tot posibilul să te îndepărtezi de ceilalți și apelează la manevra de la punctul 2. După ce strănutul sau tusea a trecut un “mă scuzați” este obligatoriu.
6. Nu încerca să înăbuși strănutul fiindcă nu e sănătos – sunt șanse să se producă anumite leziuni în interiorul urechii interne.
7. Nu uita că dacă nu tușești sau strănuți corect poți transmite germeni altor 150 de oameni, prin intermediul celor 40.ooo de picături eliberate.

Anca Șerban

Mai Multe

More article