Barbara Hangan-Încerc să reduc totul la o esenţă a trăirilor, a

-Mi-e greu să privesc această lucrare, i-am spus. A fost o reacţie sinceră. Nu am avut timp de gândire. Muta tablourile astfel încât soarele să le scoată şi mai mult în evidenţă.
–De ce? Încearcă să explici ce simţi şi de ce crezi că îţi este greu. Eu cred că ştiu, dar vreau să aud ce anume simţi, ma liniştit oarecum Barbara. În fiecare lucrare găseşti o poveste. De multe ori poveştile noastre se îmbină sau le las pe ele, pe personaje să mă convingă să le spun povestea. Sunt situaţii în care mai bine mă opresc, distrug lucrarea şi o iau de la capăt. Aşa mă asigur că, în final, povestea este bine spusă.

Barbara Hangan pictează. Anul 1999 a fost plin de realizări şi recunoaşteri şi de atunci, a început cariera ei. A avut o perioadă lungă de portrete. A pictat cu precădere chipuri de femei. Mai are câteva în atelier şi încă nu a renunţat deplin la ideea de a pune pe pânză feţe de femei mai mult sau mai puţin puternice.

Fiecare ramă este o altă operă de artă. Barbara găseşte ramele la târguri de vechituri, le trece prin tot soiul de procese de curăţare, tratare şi îndreptare, iar apoi le pictează şi le găseşte lucrarea potrivită. E ca un puzzle. Rama trebuie să să potrivească perfect cu lucrarea şi vice versa.

Frumuseţea ramelor e acolo. E ca atunci când întâlneşti o fată murdară pe strada, dar o vezi ca e frumoasă. Aşa e şi cu ramele. Le aduc acasă, le curăţ şi le ofer o nouă poveste.
Înrămarea a fost, de la început, ceva personal pentru mine. Sunt puţini cei care ştiu prin câte etape trece o ramă veche pentru a ajunge din nou frumoasă. De multe ori ramele mi-au luat mai mult timp decât tabloul.

În lucrările Barbarei găseşti şi claobscurul lui Caravaggio de la 1600, o adevărată provocare, dar ca orice provocare, a fost ceva ce trebuia făcut, în opinia artistei.

Acum, Barbara trece printr-o nouă perioadă. O provoacă fundalul negru pentru că oferă mai multă profunzime. Picteză fructe şi legume, animale şi aşteaptă noi provocări artistice, noi inspiraţii şi noi etape. Este pregătită să le trăiască şi să le picteze.

Asta este o parte din pătuţul în care dormea Toma, iar asta este una din lucrările noi care îmi place mult. E simplă. O strângere de mâini. Şi minimalul mă provoacă acum. Ăsta, de exemplu este un blat de masă. Atât va fi toată lucrarea. Fructul şi gata.

Barbara Hangan

Barbara Hangan

Barbara Hangan

Luca şi Toma sunt băieţii ei. Fetele le are în atelier, pe pânză.

Când noua colecţie va fi gata, Barbara Hangan o va expune undeva în străinătate.

În afara ţării oamenii ştiu să aprecieze picturile. Nu cred că este o problemă a românilor vis a vis de artă. În vest pare mai normal să cumperi ceva pentru sufletul tău; lucrarea care să fie în camera ta, cu care să te conectezi, căreia să îi dai bineţe, cu un zâmbet, la prima oră. Ţine de educaţie.
După ce aglomerăm viaţa cu trăiri, cu experienţe de tot felul, ajungem la vârsta la care ne dorim să o simplificăm să o reducem la esenţial. Aşa e şi în tablourile mele. Sunt acum pe o linie simplă, încerc să reduc totul la o esenţă a trăirilor, a redărilor…şi în multe situaţii sunt mult mai expresivă.
Barbara Hangan
-Nu îmi dau seama de ce, dar chiar mi-e greu să o privesc. Poate e din cauza ramei care îmi pare prea bogată, poate din cauza dantelei de pe faţă…
-Nu e asta. E o femeie puternică, e poliţistă! m-a liniştit Barbara ca şi cum reacţia mea era normală pentru că întreaga poveste o ştia doar ea.